DSP Caraș-Severin a raportat 7 decese și peste 130 de infectări în acest weekend

133 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în acest weekend în Caraș-Severin și au fost raportate 7 decese.

Este vorba despre 2 femei de 75 și 93 de ani, ambele din Reșița și despre 5 bărbați cu vârste cuprinse între 69 și 90 de ani, 3 din Reșița și 2 din Fârliug.

Astfel, bilanțul infectărilor a depășit pragul de 10.100 de infectări, iar cel al deceselor a depășit pragul de 540.

De asemenea, tot mai mulți cărășeni infectați se află internați în spitale. Vorbim la această oră de 185, cu 14 mai mulți față de ziua vineri. Dintre aceștia, 15 se află în stare mai gravă pe ATI, dintre care 10 la spitalul reșițean și 5 la spitalul caransebeșean.

De asemenea, în carantină se află acum peste 820 de persoane, iar în izolare aproape 700.

Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 16.890. În ultimele 24 de ore au fost recoltate aproape 40 de teste și tot în ultima zi, 100 de persoane au fost testate cu teste rapid.

Dacă vorbim despre rata de infectare, sesizăm o ușoară creștere în județul Caraș-Severin, rata de infectare fiind la această oră de 2,19 la mie.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Goruia, mai exact 11,69 la mie, după care urmează Fârliug cu 9,03 la mie, Naidăș cu 5,57 la mie și Grădinari cu 5,42 la mie.

De asemenea, o rată de peste 4 avem și la Berliște, mai exact 4,71, Ramna cu 4,43 și Pojejena cu 4,35 la mie.

Reamintim că în localitățile cu o incidență mai mare de 7,5 la mia de locuitori va fi interzisă circulația în afara locuinței după ora 20:00, cu două ore mai devreme față de restul localităților.

Măsura se va aplica și în localitățile în care incidența este mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

De asemenea, magazinele vor fi închise de la ora 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie, iar acolo unde incidența este mai mare de 7,5 cazuri la mie, măsura se va aplică pe tot parcursul săptămânii.

Se închid și sălile de fitness în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie.

De asemenea, în Caraș-Severin, de la debutul campaniei de vaccinare anti COVID și până în prezent s-au administrat peste 50.000 de doze de vaccin.

 

În România, aproape 10.000 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în acest weekend și s-au înregistrat 381 de noi decese.

 

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *