DSP Caraș-Severin nu a raportat nicio infectare cu COVID-19 în ultima zi. În schimb, a raportat un nou deces


DSP Caraș-Severin nu a raportat nicio infectare cu COVID-19 în ultima zi, în schimb, a raportat un nou deces.

Este vorba despre o femeie de 81 de ani din Bocșa. Aceasta a decedat la spitalul reșițean și suferea și de alte afecțiuni, cum ar fi hipertensiune arterială, diabet zaharat și infarct miocardic anterior.

Astfel, bilanțul infectărilor este de 11.491, iar cel al deceselor este de 678.

De asemenea, o singură persoană se mai află la ora actuală internată în spital, mai exact pe ATI la Reșița.

În carantină se află acum peste 90 de persoane, iar în izolare aproape 10.

Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 20.000.

În ultimele 24 de ore au fost aproape 30 de teste și tot în ultima zi, peste 200 de persoane au fost testate cu teste rapid.

De asemenea, campania de vaccinare continuă în Caraș-Severin, iar populația este așteptată la centrele de vaccinare pentru a se imuniza.

Rata de infectare în Caraș-Severin acum de 0,02 la mie.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Șopotu Nou, mai exact 0,96 la mie, după care la Bocșa, cu 0,16 la mie și la Oravița, tot cu 0,16 la mie.

Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *