Veste bună! DSP Caraș-Severin nu a raportat infectări cu COVID-19 de ieri și până azi.
Astfel, bilanțul infectărilor este 11.490, iar cel al deceselor rămâne de 677.
Asta înseamnă că de 12 zile nu a fost raportat niciun deces din cauza acestui virus.
De asemenea, doar 3 cărășeni se mai află internați în spitale, dintre care 2 pe ATI la spitalul reșițean.
În carantină se află acum peste 102 persoane, iar în izolare, 15.
Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 19.990.
În ultimele 24 de ore au fost recoltate aproape 50 de teste și tot în ultima zi, aproape 122 de persoane au fost testate cu teste rapid.
De asemenea, campania de vaccinare continuă în Caraș-Severin, iar populația este așteptată la centrele de vaccinare pentru a se imuniza.
Rata de infectare în Caraș-Severin acum de 0,02 la mie.
Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Șopotu Nou, mai exact 0,96 la mie, după care la Forotic cu 0,60 la mie.
În România, 60 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultima zi și s-au înregistrat 77 de noi decese.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate aproape 244 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 478 la linia TelVerde.
Până acum, la nivel global s-au înregistat, de la începutul pandemiei, peste 181.000.000 de cazuri confirmate și peste 3.900.000 de decese.
Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!