Durata maximă a ordinului de protecție va fi majorată de la 6 la 12 luni


Durata maximă a ordinului de protecție va fi majorată de la 6 la 12 luni, iar aplicabilitatea lui va fi extinsă la orice situație în care există riscul unei agresiuni iminente.

Instrumentul judiciar și-a dovedit eficiența în protejarea victimelor violenței domestice și va fi la dispoziția tuturor cetățenilor care pot fi victime ale unei agresiuni, indiferent de relația cu agresorul sau spațiul în care este comisă fapta.

Majorarea cu 6 luni a perioadei de protecție și extinderea categoriilor de beneficiari vor crește numărul de vieți salvate, vor evita traumele fizice sau psihice și vor crește gradul general de protejare a cetățenilor.

Faptele ce pot justifica solicitarea unui asemenea ordin sunt: loviturile cauzatoare de leziuni ce necesită minim 3 luni de îngrijiri medicale, violența de natură sexuală, amenințarea, hărțuirea (inclusiv în mediul online sau telefonic), intimidarea martorilor și alte acte de violență fizică sau psihică ce pun în pericol viața, integritatea sau libertatea unei persoane.

În cazurile grave, se poate aplica monitorizarea agresorului cu o brățară electronică.

Acest proiect PNL a fost propus de ministrul Justiției și a fost realizat cu sprijinul tehnic al experților din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *