Echipa PNL Caraș-Severin realizează noi proiecte pentru comunitățile pe care le administrează.
Astfel, primarul comunei Ramna, Magdalena Ciurea, a reușit să obțină prin PNRR fonduri pentru reabilitarea clădirilor publice, respectiv reabilitarea fostei Școli Gimnaziale din satul Valeapai și 2 stații electrice, una la Ramna și cealaltă la Valeapai, cu 4 puncte de încărcare a mașinilor electrice.
Valoarea totală obținută este de 1.800.753,20 lei.
Primarul comunei Ramna,Magdalena Ciurea, menționează:
’’Reușita implementării proiectului se datorează echipei liberale din Caraș-Severin și țin să mulțumesc pentru sprijin președintelui Marcel Vela,dar și premierului Nicolae Ciucă și secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Daniel Surdu. Am simțit deschiderea și susținerea domniilor lor, fapt pentru care, cetățenii din comuna Ramna au devenit beneficiarii unui nou proiect aprobat.’’