Noaptea trecută, print-un apel la 112 a fost solicitată intervenția salvatorilor deoarece un grup, alcătuit din 6 tineri ( 4 fete și 2 băieți) s-au rătăcit pe Valea Cernei, în zona cătunului Țațu din Munții Cernei. Salvamontiștii din Băile Herculane au plecat imediat în căutarea grupului. Tinerii au putut fi recuperați prin localizarea dată de GPS. Salvamontiștii au trecut ulterior la recuperarea și transportarea celor șase tineri spre locul în care și-au lăsat mașinile. „Din fericire, nu a fost nevoie de intervenție medicală, dar cei în cauză au trecut totuși prin momente de panică, zona fiind una dificilă din punct de vedere al accesului”, ne-a relatat Cornel Galescu, Șeful Serviciul Salvamont Caraș Severin.
foto: Salvamont România