Efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin vor monitoriza permanent evoluţia dinamicii din teren, iar la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate de răspuns în sprijinul comunităţilor.
Pe linie preventivă, pompierii derulează controale la unități turistice, obiective comerciale și lăcașuri de cult, în zonele unde se preconizează aflux mare de persoane. Pe timpul verificărilor, principalele aspecte urmărite de inspectorii de prevenire constau în dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcțiile bisericești și hidranţii exteriori.
În Noaptea de Înviere vor fi dislocate în teren nouă echipaje de pompieri, cu nouă autospeciale pentru stingere, în zona lăcașurilor de cult din Reșița, Caransebeș, Oravița, Moldova Nouă și Băile Herculane, unde se preconizează o afluență mai mare de credincioși.
Cei care vor să se relaxeze în această perioadă, la un grătar în aer liber, trebuie să respecte câteva reguli simple pentru evitarea situațiilor care le pot pune viața în pericol:
– prepararea hranei prin utilizarea focului deschis se face numai în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor, cum ar fi curăţarea locului de materiale care se pot aprinde uşor;
– păstraţi în apropierea dumneavoastră tot timpul o rezervă de apă și stingeți focul înainte de plecare;
– nu aruncaţi la întâmplare resturile de chibrituri şi ţigări aprinse;
– supravegheați în permanență copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul.
De asemenea, pentru a nu deveni victime ale incendiilor în Noaptea de Înviere, și nu numai, recomandăm să acordați o atenție sporită lumânărilor și candelelor aprinse care trebuie puse într-un suport incombustibil. În nicio situație nu lăsați lumânările și candelele aprinse nesupravegheate, la îndemâna copiilor și nu adormiți cu ele aprinse.
Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.