Școala reîncepe luni, 08 noiembrie, după 2 săptămâni de vacanță forțată.
Însă, pentru ca elevii să revină fizic în bănci și pentru ca orele să se desfășoare în condiții normale, rata de vaccinare a personalului școlii trebuie să fie de minim 60%.
Deci, unitățile de învățământ care au rata de vaccinare sub 60%, vor începe cursurile în mediul online.
Chiar dacă școlile nu mai țin cont de incidența din localitate, iar rata de vaccinare este de peste 60%, ele se închid în cazul în care 50% din clase au cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus.
Menționăm că la ora actuală, în Caraș-Severin, puțin peste 62% din personalul angajat în instituţiile de învăţământ este vaccinat anti Covid.
Doar 2 unități de învățământ au o rată de vaccinare de 100%. Este vorba despre Şcoala Gimnazială „Gheorghe Frățilă” din Glimboca și Școala Postliceală „Henri Coandă” din Moldova Nouă.
De asemenea, 3 școli au o rată între 90 și 99%, respectiv Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, cu 93%, Şcoala Gimnazială „Romulus Fabian“ din Vărădia, cu 92% și Școala Postliceală Sanitară „Banatul” din Caransebeș, cu 90%.
La polul opus, cea mai mică rată de vaccinare, de 30%, se înregistrează la școlile gimnaziale din Marga, Iablanița și Lăpușnicel și la Grădinița „Tinker Bell” din Bocșa.
La nivel național, rata de vaccinare este de 54%.
Menționăm că pe lângă vaccinarea profesorilor, ar trebui să existe și teste Covid în școli. Însă, de la începutul anului școlar, acestea nu au fost încă achiziționate.