„Figura” extraterestră care și-a lăsat amprenta asupra culturii populare prin apariții sau aluzii în filme („Mission to Mars”), seriale („The X-Files”), desene animate („Futurama”) și chiar jocuri video („Final Fantasy IV”) este o terasă din regiunea Cydonia Mensae a planetei roșii. Timp de 20 ani, formațiunea a fost subiectul unor teorii bizare datorită asemănării ei cu un chip uman. Astăzi știm nu doar adevărul, ci și explicația psihologică din spatele mitului.
E în firea omului să-și pună întrebări existențiale de tipul „Suntem singuri în tot Universul?”, așa că orice indiciu al vreunei civilizații extraterestre este fascinant prin definiție. Nu-i de mirare că pozele făcute de Viking 1 în 1976 au stârnit atâta vâlvă. Nava a petrecut 32 zile pe orbita planetei roșii înainte să izbutească prima amartizare din istorie. În perioada asta a fotografiat suprafața telurică în repetate rânduri, iar una dintre poze a surprins ceva de-a dreptul bizar. Situată la 40.75° latitudine nordică și 9.46° longitudine vestică, o formațiune geologică semăna izbitor cu o față umanoidă.
Evident, lumea a luat-o razna și teoriile au început să curgă gârlă. Cea mai populară dintre ele consideră „fața de pe Marte” ruina unei vechi civilizații marțiene, mai ales luând în calcul formațiuni din apropiere care seamănă cu piramide.
Din păcate pentru fanatici, visul SF a fost spulberat aproape 20 ani mai târziu printr-o nouă serie de fotografii. Nava Mars Global Surveyor a imortalizat din nou „fața” în 1997, dar la o rezoluție net superioară celei din anii ’70. Astfel s-a demonstrat o dată pentru totdeauna că celebrul chip de pe Marte e un simplu platou.
Huge turn-off pentru adepții teoriei extraterestre. Asemănarea formațiunii cu un chip uman se datorase calității inferioare a fotografiei și jocului de umbre. După cum ar spune Billy Mays, „But wait, there’s more!”. Asocierea se datorează unui fenomen psihologic numit pareidolia. Acesta se referă la interpretarea greșită a unor stimuli externi (imagini, sunete etc.) ca fiind obiecte familiare. Creierul conferă însemnătate unor stimuli vagi și irelevanți în încercarea de a recunoaște rapid obiecte cunoscute, precum fețe. Fenomenul se bazează pe instinct și e responsabil pentru identificarea simbolurilor în zațul de cafea ori a chipurilor în formațiuni de nori, pete de cerneală sau în suprafața altor planete. Pareidolia este motivul pentru care a ajuns atât de popular Sfinxul din Bucegi.
După cum am spus, fenomenul presupune interpretarea greșită a unor stimuli externi, dar aceștia nu se limitează la vizual. Putem conferi și sunetelor o însemnătate inexistentă, iar actul ăsta poate explica multe dintre așa-numitele înregistrări audio cu fantome sau chiar descoperirea mesajelor ascunse în înregistrări audio redate invers. E așa simplu: găsim semnificații acolo unde nu există niciuna.
Revenind la „fața de pe Marte”, structura a fost pozată încă o dată în 2006 de către nava Mars Reconnaissance Orbiter. Suprapunând mai multe imagini, s-a realizat chiar un model 3D. După analiza fotografiilor recente, un reprezentant NASA a descris „fața” ca fiind „un deal marțian natural al cărui aspect înșelător de față depinde de unghiul vizualizării și de unghiul iluminării”.
Sursa: wikipedia
