Feli a lansat „Tu, Poezie”, o piesă-îndemn pentru toate femeile din lume de a nu uita de sufletul lor, de puterea de regenerare pe care o au și de iubirea pe care ar trebui să și-o poarte înainte de orice.
Co-producție HaHaHa Production și CatMusic, cu versurile scrise exclusiv de Feli, muzica semnată de Feli și Gabriel Stănoiu, iar Răzvan Șofronescu care semnează producția muzicală, „Tu, Poezie” este precum o declarație de dragoste.
„Tu poezie, eu poetă / Iubirea noastră-i de pe altă planetă” sunt versuri din refrenul menit să împuternicească atât iubirea, cu toate valorile ei, cât și femeia care, după dezamăgiri și suferință, are puterea de a renaște și a se reîndrăgosti.
„Pentru muza mea, FEMEIA, am scris o piesă care să ne aducă aminte nouă, tuturor femeilor, că mai presus de orice iubire e iubirea de sine. Când toate iubirile trec, să nu uiți niciodată că dragostea față de tine rămâne”, a declarat Feli.