Focar de infecție la ATI Reșița, dar și la alte instituții din Caraș-Severin

Este focar de infecție la secția de ATI a Spitalului Județean de Urgență Reșița. Asta după ce mai multe cadre medicale, mai exact 4 asistenți medicali și un kinetoterapeut, au fost declarate bolnave de COVID.

Cadrele medicale au fost izolate, iar Direcția de Sănătate Publică a deschis mai multe anchete epidemiologice pentru identificarea contacţilor direcţi. De asemenea, au fost efectuate operaţiuni de dezinfecţie a spaţiilor.

Focar este și la Centrul de Asistență Socială „Sfânta Maria” din Reșița, unde 3 beneficiari și un angajat au fost confirmați cu infecție cu coronavirus, dar și la Consiliul Județean Caraș-Severin unde s-au înregistrat 3 îmbolnăviri cu acest virus, precum și la Casa Județeană de Pensii și la Centrul Nera din Oravița.

În total, în momentul de față, în Caraș-Severin sunt 23 de focare, majoritatea de tip familial.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, în judeţul Caraș-Severin au fost înregistrate aproape 7.500 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *