Geórgios Kîriákos Panagiótou (greacă Γεώργιος Κυριάκος Παναγιώτου, n. 25 iunie 1963, Londra, Regatul Unitd. – d. 25 decembrie 2016, Oxfordshire, Regatul Unit), cunoscut mai bine ca George Michael a fost un cântăreț și compozitor englez de origine cipriota. A devenit popular fiind vocalist al formației Wham! și apoi fiind solist, a rămas un reper în muzica internaţională. Şi, chiar dacă ne-a dezamăgit adesea, l-am iertat de fiecare dată, măcar şi numai pentru toate Crăciunurile pe care ni le-a dăruit cu vocea lui caldă.

Când primii fulgi de nea încep să cadă, iar peste tot se aud colinde de Crăciun, zâmbim de fiecare dată când auzim refrenul melodiei Last Christmas. Şi asta pentru că, din 1984 încoace, hitul lui George Michael a devenit un soi de must have al Sărbătorilor, de care pare că nu ne mai săturăm. Povestea lui George Michael începe în East Finchley, o suburbie din nordul Lon­drei. S-a născut pe 25 iunie 1963, în familia unui restaurator de artă cipriot mutat în Anglia, Kîriákos Panagiótou, şi a unei dansatoare englezoiace, Lesley Angold Harrison. Părinţii, care mai aveau alte două fete, l-au botezat Geórgios Kîriákos Panagiótou şi încercau să-i ofere o copilărie normală, în micul lor apartament aflat deasupra unei curăţătorii de haine. „Aveau un fast food cu fish&chips şi erau mult timp plecaţi“, îşi amintea George în cadrul documentarului A Different Story. „Când aveam 12-13 ani, a început să ne meargă mai bine şi ne-am mutat într-o casă mare şi frumoasă în Kingsbury. Am învăţat de la ei să nu iau nimic de-a gata, iar tata era foarte strâns la pungă. Chiar şi atunci când aveam tot ce ne trebuia, tot trebuia să muncesc pentru ce-mi doream, ceea ce m-a ajutat mult în viaţă.“

Părinţii lui n-aveau niciun talent artistic, dar a fost de-ajuns ca George să primească câteva discuri de vinil, pentru a-i deschide apetitul pentru muzică. „Unul dintre ele era cu Tom Jones cântând Delilah, iar celelalte două erau cu piese de la Supremes, dintre care unul se zgâriase şi tot timpul aveam grijă să mut acul pick-up-ului, ca să ascult melodia mai departe. Evident că le-am ascultat în neştire şi că m-au influenţat fără să vreau“, povesteşte el râzând în acelaşi documentar, convins fiind că ar fi trebuit să se nască mai înainte şi să trăiască înconjurat de muzica anilor ’70. Cert e că George a înce­put de timpuriu să compună muzică, The Music Maker of the World fiind prima lui piesă, a cărui ritm obişnuia s-o bată… în perne.

După ce familia s-a mutat în Radlet, Hertfordshire, George şi-a făcut amici noi la Bushey Meads School. Printre ei, şi Andrew Rid­geley, cel care avea să-i devină mai târziu partener în trupa Wham!. Amândoi iubeau muzica şi aveau ambiţia să devină artişti. Aşa că şi-au strâns prietenii, pe Andrew Leaver şi pe David Mortimer, şi au înfiinţat formaţia The Executive. Cel mai adesea, puteau fi ascul­taţi în cluburi precum London Underground, unde cântau coveruri după Queen (cine ştia, la vremea aceea, că George Michael avea să-i ţină locul regretatului Freddie Mercury în concertul aniversar Queen din 1992, de pe stadionul Wembley?). „Câteodată stau şi mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu l-aş fi întâlnit pe Andrew. El era cel mai hotărât să devină faimos. Cred că ar fi fost la fel de fericit să ajungă fotbalist, dar era chitit să ajungă cunoscut. De altfel, la sfârşitul şcolii, el a fost cel care a tras de mine să formăm trupa. O, doamne! Eram praf pe vremea aia. Aveam un microfon, o chitară bas şi o chitară electronică, toate băgate într-un mic amplificator, şi reuşeam să repetăm până ce amplificatorul începea să scoată fum. După care ne opream.“

Din păcate, The Executive nu a avut succes, dar George şi Andrew nu s-au lăsat păgubaşi şi au continuat sub titulatura de Wham!. Şi bine au făcut, pentru că aşa au fost remarcaţi de producătorul Mark Dean, care le-a propus să semneze primul lor contract cu casa de discuri InnerVision – care s-a dovedit a fi, în cele din urmă, unul pă­gubos. Şi asta pentru că primul lor album, Fantastic, a fost un succes imediat, urmat de Young Guns (Go For It), Wham Rap! (Enjoy What You Do) şi Club Tropicana, care au ajuns în UK Top 10. Iar, odată difuzaţi pe postul naţional, au fost de neoprit. Care era secretul lor? George scria versurile şi compunea melodiile, iar Andrew se ocupa de outfituri. „Aveam o formulă de care nici nu ne dădeam seama. Eram ca doi băieţi din Butch Cassidy & Sundance, a căror prietenie se vedea că e reală“, spune acum George Michael.

Şi, într-adevăr, Wham! era ceva nou în peisajul britanic, cu un sound modern şi o imagine fresh, în hainele lor tinereşti, cu trico­uri albe, blugi şi geci de piele ori cu cămăşi descheiate obraznic sau veste purtate direct pe piele. Un look care a prins repede la publicul feminin, care ajunsese să-i adore. Dar, în ciuda succesului lor, pro­tagoniştii abia dacă făceau profit, din cauza clauzelor contractuale. Aşa că, după ce s-au sfătuit cu un avocat, s-au eliberat în instanţă de contractul cu InnerVision şi au semnat cu Epic Records, care i-a făcut cunoscuţi pe ambele maluri ale Atlanticului, dar şi în China. Motorul a fost hitul Wake Me Up Before You Go-Go, care a urcat pe primul loc în topurile din Statele Unite şi care s-a făcut auzit până în Asia. De altfel, Wham! a avut onoarea de-a fi prima trupă occidentală care a concertat în China comunistă. „Mi-amintesc că publicul chinez n-avea voie să bată din palme cu noi, să cânte ori să danseze la concert. A fost foarte ciudat să cântăm în faţa unor oameni nemişcaţi, era prea multă linişte. Şi a fost ciudat să dau mâna cu toţi acei oficiali chi­nezi, lucru pentru care am fost blamaţi o perioadă“, spune George.

Asta se întâmpla în momentul în care figura lui devenise cea mai recognoscibilă în presa internaţională, cu barba lui nerasă de câte­va zile, cu părul lui lung şi blond, cu nelipsiţii cercei şi cu ochelarii de soare Aviator. „Aveam 23 de ani şi deja mă simţeam adult. Îmi dă­deam o prea mare importanţă, nu mai petreceam atât de mult timp cu Andrew, care se mutase în Monaco, unde impozitele erau mai prietenoase. Deja simţeam că nu mai avem prea multe în comun, începusem să scriu cântece care nu mai erau chiar în stilul Wham!…“. Aşa a apărut primul single solo al lui George, Careless Whisper, în paralel cu colaborările cu David Cassidy şi Elton John (pentru care făcea backing vocals) şi cu primul semnal că vrea să părăsească tru­pa. Ceea ce s-a şi întâmplat în vara lui 1986, în cadrul unui concert sold-out pe stadionul Wembley, după ce poziţia lui a fost consolidată cu alte hituri, precum Freedom, Last Christmas, I’m Your Man şi me­lodia lor de despărţire, The Edge of Heaven. „Andrew ştia că putem face avere în America, dar n-ar mai fi rezistat încă 18 luni în formula asta. Cred că ne-am oprit la timp“, avea să spună George mai târziu.

Nici nu se potolise bine ecoul aplauzelor de pe Wembley, că George Michael era din nou pe tărâm american, unde intrase pe mâna producătorului Clive Davis. Şi ce-şi dorea cel mai mult? Un duet cu Aretha Franklin. Pentru un artist britanic care se lansase cu muzică disco şi a cărui faimă făcuse înconjurul lumii cu hituri de vară, o astfel de colaborare echivala cu o credibilizare în faţa unui public care trebuia să-l privească de-acum încolo ca artist solo. Un pas pe care legendara cântăreaţă l-a făcut cu bucurie, experienţa I Knew You Were Waiting fiind reciproc avantajoasă, după ce melodia a ajuns no. 1 în UK Singles Chart şi US Billboard Hot 100. Odată tranziţia făcută, primul album solo, Faith, s-a bucurat de un succes enorm, cu patru piese no. 1 în Billboard (Faith, Father Figure, One More Try şi Monkey), o rezistenţă de un an în topuri, un trofeu MTV şi premiul Grammy pentru albumul anu­lui. Totul, dublat de o nouă imagine şi de turneul din 1988 în SUA. „Mă transformasem complet şi simţeam asta din toţi rărunchii. Nu mai eram băiatul de la Wham!, eram omul cu chitara. Iar în Ame­rica, chitara e un soi de simbol falic“, spunea acum cel care, la acea vreme, îşi descoperea adevărata sexualitate. „Am înţeles atunci că nu sunt bisexual, cum credeam pe la 19 ani, ci gay. Aşa că a fost o perioadă extrem de solicitantă, pentru că în timp ce trebuia să dau totul din mine în turneu, descopeream multe lucruri despre mine, eram în prim-plan mai mult ca oricând şi începusem să simt prime­le semne ale depresiei – de care, deşi existau reminiscenţe în familia mea, nu mi-am dat seama decât foarte târziu.“

Iar ceea ce începuse cu I Want Your Sex a continuat în al doilea album, Listen Without Prejudice, lansat în septembrie 1990, unde mesajul lui devenea unul social şi subtil îndreptat către minorităţile sexuale. Copleşit, însă, de experienţa pe care o avusese în timpul turneului Faith şi neştiind cum să managerieze faţă în faţă cu pu­blicul noile sale convingeri, George Michael a decis să facă un pas în spate şi să nu-şi promoveze albumul prin concerte, interviuri sau alte apariţii publice. Cu toate acestea, albumul s-a menţinut timp de 88 de săptămâni în UK Albums Chart, locomotiva fiind piesa Freedom! ’90, al cărei videoclip incitant, realizat de David Fincher, le avea ca protagoniste pe Naomi Campbell, Linda Evangelista, Christy Turlington, Tatjana Patitz şi Cindy Crawford. Cinci dintre cele mai faimoase fotomodele ale momentului, care apăruseră pe coperta ediţiei britanice a revistei Vogue şi care făceau pereche cu alte cinci modele masculine la fel de faimoase în epocă. Rezultatul filmărilor, care au durat o lună, a fost unul dintre cele mai sexy vi­deoclipuri, care a bulversat topul Billboard timp de 12 săptămâni şi care avea să devină un déjà-vu pentru următorul clip, Too Funky, în care supermodelele Linda Evangelista, Beverly Peele, Tyra Banks, Estelle Lefébure şi Nadja Auermann defilau pe catwalk.

Interesant este că faima lui George Michael rămăsese intactă, în ciuda refuzului său de-a apărea în videoclipuri şi a scandalului pe care-l avea cu Sony Music, căruia îi imputa slaba promovare a celui de-al doilea volum al albumului Listen Without Prejudice – un proces care avea să dureze doi ani şi în urma căruia George avea să piardă tot ce câştigase până atunci. Iar, la capitolul simpatie publică, brita­nicul avea să mai câştige câteva bile albe, după ce a donat veniturile obţinute de pe urma single-urilor Red Hot, Dance şi Too Funky unei organizaţii ce lupta pentru combaterea infectării cu virusul HIV.

În cei aproape şapte ani de absenţă de pe scenă, singura soluţie de-a scăpa de contractul cu Sony Music a fost să-i determine să renunţe la el, creând un adevărat val printre artiştii care pătimiseră la fel ca el – Prince chiar i-a adresat o mulţumire publică, în cadrul galei MTV Awards din Berlin, spunând „Dumnezeu să-l binecuvânteze pe George Michael!“. A fost un moment ruşinos pentru Sony care, deşi avea dreptate din punct de vedere legal, îl pusese pe lista neagră în America şi-i „furase“ trei ani din carieră, obligându-l, cu acte, să nu concerteze.

„A fost una dintre cele mai negre perioade din viaţa mea, dar din care am tras poate cele mai valoroase învăţăminte“, recunoştea George, care între timp semnase cu altă casă de producţie, pregătind terenul pentru albumul Older. În noiembrie 1994, single-ul Jesus to a Child era lansat în premieră la MTV Europe Music Awards – un tribut adus iubitului său, designerul vestimentar Anselmo Feleppa, pe care l-a cunoscut în 1991 la Festivalul Rock din Rio şi care pier­duse lupta cu SIDA în martie 1993. Această dedicaţie a ridicat prima oară întrebări asupra sexualităţii sale, nedezvăluite încă publicului. După melancolica Jesus to a Child, a urmat Fastlove, care readucea sound-ul disco-pop în repertoriul lui. Din păcate, însă, albumul a avut încasări sub aşteptări, iar George încă nu ieşise din zodia neagră. În 1996, tocmai când era numit artistul britanic al anului şi compozitorul anului, îşi pierdea mama, după ce fusese diagnos­ticată cu o formă agresivă de cancer. „A fost o pierdere subită, care m-a lovit ca din senin. M-am retras o vreme şi-mi amintesc că abia puteam lega corect o propoziţie. De atunci, am sentimentul ăsta că lumea e împărţită în două tipuri de oameni: cei care au pierdut pe cineva apropiat şi cei care încă îi au alături pe cei dragi. Iar ziua în care îţi pierzi părinţii e ziua în care devii cu adevărat adult“, măr­turisea artistul în acelaşi documentar, în care omisese să spună că purta doliu încă din ’93, când îl pierduse pe Feleppa.

La 44 de ani, George Michael intrase în spirala depresiei, iar problemele personale aveau să-l hăituiască constant. Se vorbea pe la colţuri cum că ar fi gay, dar nimeni nu putea afirma cu certitudi­ne care era orientarea lui sexuală. Până în aprilie 1998, când a fost prins într-o toaletă publică din Beverly Hills, făcându-i avansuri unui agent de poliţie aflat sub acoperire, Marcelo Rodriguez. Într-un interviu acordat lui Oprah, starul a susţinut că a fost urmărit şi că i s-a înscenat toată isprava. Totul s-a terminat cu o amendă de 810 $ şi 80 de ore de muncă în folosul comunităţii, dar şi cu un clip explicit, Outside, cu bărbaţi deghizaţi în poliţişti care se sărutau. Agentul Marcelo Rodriguez a susţinut că videoclipul îl „ia la mişto“, fapt pentru care l-a dat în judecată pe George, cerând zece milioane de dolari – însă cazul a fost respins. Rodriguez a făcut apel, dar Curtea de Justiţie a spus că poliţistul, din poziţia publică în care se află, nu poate pleda pentru stres emoţional. După această poveste, Michael a recunoscut că avea, de doi ani, o relaţie cu omul de afaceri Kenny Goss. O declaraţie care nu i-a afectat nicidecum cariera, care a continuat cu As (un duet cu Mary J. Blige), Roxanne, If I Told You That (un featuring cu Whitney Houston, care ar fi trebuit să fie realizat cu Michael Jackson), Freeek! (cu un videoclip SF), controversa­tele The Grave şi Shoot the Dog (cu aluzii la adresa politicii lui George Bush şi a lui Tony Blair, care a dus la invazia Irakului), Flawless, An Easier Affair, This Is Not Real Love (un duet cu Mutya Buena, de la Sugababes), Heal the Pain (o versiune a piesei lui Paul McCartney) şi mult mai recentul album Symphonica.

George Michael nu ţinuse secretă orientarea lui sexuală doar pentru că se temea că întreaga lui carieră avea să fie afectată, după ce fusese portretizat ca un macho man cu origini puternic masculine greceşti. Era şi o chestiune intimă pe care dorea s-o ţină departe de mama sa. „Trebuie să se înţeleagă, în primul rând, cât de mult îmi iubesc familia şi că, din punctul de vedere al părinţilor, SIDA a fost caracteristica principală a homo­sexualilor declaraţi în anii ’80 şi la începutul anilor ’90. Mama mea era încă în viaţă când se specula că eram gay şi fiecare zi ar fi fost un coşmar pentru ea dacă ar fi ştiut asta, gândindu-se ce mi s-ar fi putut întâmpla“, a mărturisit el într-un interviu acordat Radio 4. Cu toate acestea, George a declarat, pentru BBC, că nu-şi va face nicio­dată testul de depistare a virusului HIV, pentru că nu are încredere în astfel de analize. Însă, după interviu, a insistat ca declaraţia lui să nu fie inclusă în documentarul Stephen Fry: HIV And Me, aşa cum era stabilit iniţial. Cert e că George Michael ar avea toate motivele să-şi facă acest test, de vreme ce s-a iubit cu Feleppa, care a murit răpus de SIDA, şi obişnuia să aibă relaţii pasagere, unele chiar cu necunoscuţi. E cazul lui Norman Kirtland, un şofer în vârstă de 58 de ani, cu care George a fost prins făcând sex într-un parc din Londra, pe 23 iulie 2006. „Sunt lucruri mult mai jenante decât asta“, s-a apărat el, pornit să-l dea în judecată atât pe Kirtland, cât şi tabloidul News of the World, care publicase imaginile cu cei doi.

Într-un final, însă, George a recunoscut că una dintre pasiunile sale este sexul ocazional şi că acest aspect nu este o problemă în relaţia cu Kenny Goss, un fost steward, antrenor de majorete şi patron de club sportiv din Dallas, pe care-l întâlnise în iunie 1996. Iar, în iunie 2008, s-a arătat încântat de faptul că statul California a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex – el şi partenerul său putând fi văzuţi purtând verighete şi intenţionând chiar să-şi legalizeze relaţia în vila lor de 8 milioane £ din Highgate, ceea ce i-a scandalizat pe britanici. Din păcate, relaţia cu Goss s-a încheiat în decembrie 2009, aruncându-l pe George din nou în ghearele depresiei. Practic, el s-a rupt de restul lumii şi a refuzat să mai iasă din casă. „Suntem extrem de îngrijoraţi pentru el. A rupt legătura cu toată lumea. S-a izolat total. Ne e frică să nu se sinucidă”, a declarat un prieten de-ai acestuia pentru tabloidul britanic Daily Mirror, mărturisind totodată că se teme că George se droghează şi consumă alcool în cantităţi mari.

Pe bună dreptate, căci, de-a lungul timpului, cântăreţul şi-a dobândit renumele de mare consumator de stupefiante şi a fost implicat în mai multe incidente ce au avut la bază dependenţa de dro­guri. El figurează în analele poliţiei încă din februarie 2006, când a fost reţinut pentru posesie de substanţe interzise („Din vina mea prostească, bineînţeles“, a explicat el), fiind eliberat după scurt timp. În acelaşi an, i-a înfuriat pe reprezentanţii organizaţiilor de sănătate caritabile din Marea Britanie după ce a dat un interviu televizat în cursul căruia a fumat canabis, explicând: „Asta mă ajută să mă menţin sănătos şi fericit“. În mai 2007, a fost găsit din nou drogat, după ce maşina în care se afla blocase o stradă. Drept pedeapsă, i-a fost suspendat carnetul de conducere timp de doi ani şi a fost condamnat la 100 de ore de muncă în folosul comunităţii. Câteva luni mai târziu a spus că are probleme cu canabisul, că fumează prea mult şi că şi-ar dori să reducă numărul de joint-uri, care ajunsese la 25 pe zi. În septembrie 2008 a recidivat, fiind arestat în cartierul Hampstead Heath pentru deţinere de droguri. În 2009, într-un interviu acordat ziarului The Guardian, George a spus că a reuşit să reducă consumul de canabis până la opt-nouă ţigări pe zi. Asta nu l-a împiedicat să comită un alt accident, automobilul său Land Rover ciocnindu-se cu un camion, pe autostrada A34 din comitatul Berkshire.

Anul următor, le dădea din nou bătăi de cap poliţiştilor, după ce, pe 4 iulie, în timp ce se întorcea ameţit de la parada minorităţii gay din Londra, a intrat cu maşina într-un magazin foto din Hampstead. Pentru acest accident şi pentru găsirea asupra lui a două ţigări cu canabis, lui George Michael i-a fost suspendat permisul de conducere pe o perioadă de cinci ani, a primit o amendă penală de 1.250 £ şi a fost condamnat la opt săptămâni după gratii – din care a executat doar patru, fiind primit de ceilalţi puşcăriaşi din închisoarea Pentonville (unde au fost închişi temporar şi Boy George şi Pete Doherty) cu refrene din cântecele sale. La ieşirea din penitenciarul din Highpoint, Suffolk, unde a fost mutat ulterior, a declarat că nu a primit tratament special, dar că toată lumea s-a purtat frumos cu el şi că a avut parteneri buni de biliard. În următoarele zece luni, George Michael a urmat un curs de consiliere împotriva dependenţei de droguri, reuşind să slăbească 7 kg. „Toate hainele mele mai vechi mi se potrivesc din nou“, a spus atunci starul britanic, care se pregătea de relansarea sa cu Symphonica. Însă, la sfârşitul lui 2011, era nevoit să-şi anuleze concertul de la Viena, din cauza unei pneumonii severe, care l-a trimis direct pe un pat de spital, în celebra clinică AKH din capitala austriacă. Pentru a-i salva viaţa, medicii l-au ţinut în comă indusă, timp în care i-au administrat antibiotice. La externare, chiar înainte de Crăciunul din 2011, starul le-a mulţumit medicilor că l-au salvat şi le-a oferit bilete gratis la concertele sale.

În mai 2013, artistul britanic le dădea din nou emoţii apropiaţilor săi, după ce a suferit un accident bizar: a căzut din maşina aflată în mers, pe o autostradă din Marea Britanie, suferind mai multe răni la nivelul capului şi fiind transportat de urgenţă la spital cu elicopterul. „A fost un accident nefericit, asta a fost tot“, l-a disculpat managerul David Austin în faţa jurnaliştilor de la Daily Mirror.

Anul următor, tocmai când se pregătea să anunţe că lucrează la piese noi, aflam că a suferit un colaps la reşedinţa sa din nordul Londrei, unde a primit îngrijiri medicale timp de patru ore, după care a fost internat în spital. La scurt timp după acest incident, tabloidele îl luau din nou în vizor, când numele său a apărut ostentativ pe lista afacerii Liberty, o schemă de evaziune fiscală prin care mai mulţi artişti şi-au ascuns veniturile de stat. S-a spus atunci că George Michael ar fi ascuns de fisc venituri nete de 6,2 milioane £.

Michael a încetat din viață la locuința sa din Goring-on-Thames, Oxfordshire, la vârsta de 53 de ani. A fost găsit mort de partenerul său, Fadi Fawaz, în dimineața de Crăciun, 25 decembrie 2016.

Cauza morții este încă necunoscută, managerul său, Michael Lippman, a presupus că insuficiența cardiacă a fost cauza morții, și că Michael „s-a stins liniștit, fără dureri. „Fawaz a descris, într-un interviu pentru The Daily Telegraph, cum l-a găsit pe cântăreț în dimineața de Crăciun: „m-am dus să-l trezesc și era mort, întins în pat. Încă nu știm ce s-a întâmplat. Totul a fost foarte complicat în ultima vreme, dar George aștepta cu nerăbdare Crăciunul, la fel și eu”.

În necrologul său pentru Michael, BBC l-a descris ca un „superstar pop” și a scris, „binecuvântat cu un chip arătos și o voce frumoasă, prezența sa scenică l-a făcut un preferat al circuitelor de concerte live, pe măsură ce s-a maturizat, devenind dintr-un idol al adolescenților, o celebritate pe termen lung.”

Sursa: wikipedia