Gică Petrescu s-a născut la 2 aprilie 1915, în Bucureşti. Tatăl lui, de meserie funcţionar poştal, urmase studii superioare la Geneva (Elveţia); mama îşi petrecuse tinereţea la Paris (Franţa) şi era, după mărturisirea de mai târziu a cântăreţului, o bună cunoscătoare a pianului. Locuinţa familiei Petrescu se afla pe Calea Victoriei, la numărul 190, într-o clădire cu trei etaje.

Mama l-a învăţat de mic limba franceză şi l-a iniţiat în lumea muzicii, mai întâi interpretând la pianul din casă „piese scurte, melodioase (…), ritmuri mozartiene” şi apoi, în primii ani de şcoală, dându-i lecţii de pian. În casă exista un gramofon la care tatăl asculta uneori muzică uşoară.

În 1931, elev la Liceul „Gheorghe Şincai” cântă într-un ansamblu şcolar, la chitară şi vocal. La 15 ani urcă pentru prima dată pe scenă. La o serbare este descoperit de compozitorul Ion Vasilescu, care l-a dus la Radio, unde a cântat cu reputatul pianist şi dirijor Iulian Ghindă. În urma unei suferinţe discrete, mama sa moare, lăsându-l fără cel mai bun prieten.

Gica Petrescu face doi ani la Drept, dar părăseşte studiile juridice în favoarea muzicii. Decât să ajungi un avocăţel mediocru, mai bine apucă-te serios de muzică. Un strop de talent, n-o să-l înveţi la seminar, în nici o facultate. Cultivă-l şi foloseşte-te de el! – îl sfătuieşte tatăl său.

Primul „contract de diseur” l-a avut la grădina restaurant Princiar de pe şoseaua Kiseleff, unde a cântat cu maestrul Fănică Luca. Atunci avea un repertoriu de 60 de cântece, tangouri şi romanţe.

În 1933 este angajat oficial ca solist vocal, la localul de lux occidental Galeries Lafayette cântând cu Orchestra James Kok. Patronul, dl. Schwartz, îi confecţionează două costume elegante pentru zi (alb) şi seară (bleumarin). Avea 18 ani şi cu mult curaj atacă eşalonul de aur al idolilor de atunci ai scenelor din localurile de muzică, răsfăţaţii de public şi de presă: Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol.

În 1936 tatăl său, Dumitru Petrescu, este imobilizat la pat de paralizie. Gică rămâne unica sursă financiară. Are 21 de ani. Apt de serviciu militar, este recrutat la Regimentul I – Vânători de gardă, de decazarmat. Figurează în programele de Radio.

În 1937 numele Gică Petrescu se impune tot mai mult. Afişele elegantului Cazinou de la Sinaia îl anunţă cu litere uriaşe, ca solist în celebra Orchestră de jazz a lui Dinu Şerbănescu. Supus unui examen sever, este admis sub pseudonimul George Petrimi.

Înregistrează pe plăci de patefon pentru casele de discuri Columbia, Odeon, His Master’s Voice, producători celebri în epocă. Întâlnirea cu marele muzician Dinu Şerbănescu e decisivă profesional. Descoperă că romanţa este limba sa maternă. După câţiva ani revine la numele Gică Petrescu.

În 1934 în România ia fiinţă Casa de discuri şi fabrica Electrecord. Din 1938, Gică Petrescu va colabora decenii la rând, înregistrând cântece de muzică uşoară, romanţe, cântece populare şi cântece de petrecere.

În 1939 este invitat în Germania, într-un turneu de înregistrări. Se cânta şi se dansa pe ritmuri de tango, rumba, foxtrot şi charleston. Şlagărele la modă, pe discuri Odeon, Columbia, Parlophon, Cristal, His Master’s Voice, Electrecord, erau pe buzele tuturor, pentru textele publicate în broşuri se vindeau o dată cu discul. Gică Petrescu a fost succesorul Mariei Tănase la estrada restaurantului „Neptun” din Piaţa Buzeşti, unde cânta cu orchestra violonistului şi dirijorului Victor Predescu.

În 1940-1944 cântă pe scenele teatrelor Gioconda şi Savoy. O dată cu începerea războiului, este mutat la regimentul IV Moto din Străuleşti. Aleargă zilnic între regiment, Radio pentru Ora răniţilor, concertele cu Dinu Şerbănescu, estrada unui restaurant, scena Teatrului de Revistă şi spectacolele cu răniţi.

Este anunţat uneori cu grad militar „fruntaşul Gică Petrescu” alături de Antonescu Trestian, Silly Popescu, Nae Roman, Titi Botez şi marele Constantin Tănase. Îşi afirmă calităţile de actor pe scena Teatrului Comic (în clădirea actualului TESS) alături de H. Nicolaide şi o pleiadă întreagă de compozitori, textieri şi cântăreti. Un turneu de 70 de zile prin ţară cu spectacole „Frate cu dracul”, „Luna ştie, dar nu spune” (cu aluzii politice) îi sporesc popularitatea în ţară. Cântă în zeci de concerte ale formaţiei Jean Ionescu, prezentate de marele comic Nae Roman şi alături de pianistul Gaston Ursu. Este angajat de Ion Vasilescu la „Alhambra” şi apoi la „Gioconda”, unde lansează zeci de cântece, care s-au bucurat de mare popularitate până în ziua de azi.

În 1946, la barul-gradină „Arizona”, s-a introdus ultima noutate tehnică, microfonul. Într-o seară vine ca oaspete marele violonist Yehudi Menuhin. Gică Petrescu i-a cântat şansonete, şlagăre americane, dar… l-a entuziasmat şi emoţionat cu cântecele La margine de Bucureşti, Suflet candriu de papugiu şi Costică, Costică. Menuhin l-a bisat îndelung, aşa că acesta i-a cântat de trei ori pe Costică… În acelaşi an intră în atenţia autorităţilor, deoarece poliţia îl reclama la Ministerul Culturii pentru ca repertoriul său conţine cântece occidentale. În 1953 cu ocazia „Festivalului Internaţional al Tineretului” de la Bucureşti, la Teatrul Savoy, are loc „Concertul popoarelor”. Gică Petrescu cântă, cu mare succes piese în cateva limbi străine, multe din repertoriul Yves Montand.

În 1956-1959 „Concertul popoarelor” trece Nistrul, într-un lung turneu în Uniunea Sovietică, cu Ion Dacian, Trio Grigoriu, Florian Dorian etc. Rămâne credincios Teatrului de revista „Constantin Tănase” la sălile Savoy şi Victoriei 174, alături de Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu, marele comic Mircea Crişan, Horia Şerbănescu şi Radu Zaharescu.

În 1965-1967 acesta are cel mai important turneu – doua luni în Franţa la Paris (1965), pe scena celebrului music-hall „Olympia”, alături de Stela Popescu şi Mircea Crişan. Urmează turnee în Israel, alături de Florin Piersic, Doina Badea, spectacole luate în asalt de numerosul public provenit din România. Lansează noi şlagăre pe scena „Festivalului de Muzică Uşoara de la Mamaia”, timp de mai multe ediţii.[6] În perioada anilor 1966-1971 înregistrează la Electrecord şlagărele care l-au făcut celebru (ex: Căsuţa noastră, Of, of, of măi şpriţule, Dă-i cu şpriţul pân’ la ziuă, Uite-aşa aş vrea să mor sau Du-mă acasă măi tramvai)

În 1993-1995 apare cartea biografică Viaţa şi cântecele lui Gică Petrescu, scrisă de compozitorul şi muzicologul George Sbârcea zis şi Claude Romano, având ca bază de documentare caietele şi albumele, afişele şi fotografiile strânse cu devoţiune de tatăl artistului.

La 84 de ani, semnează un contract de înregistrare a 3 CD-uri cu cele mai dragi melodii cântate în toată cariera sa. Orchestraţii noi, înregistrări noi într-un studiou digital. Şi-a uimit colaboratorii cu seriozitatea şi vitalitatea lui, devenite proverbiale. Neavând nevoie de repetiţii, a strâns multe piese dintr-o bucată, preocupat ca vocea să fie bine. CD-urile s-au vandut ca pâinea caldă, în zeci de mii de exemplare, fiecare.

În 2003, pe 5 mai primeşte la Palatul Cotroceni „Steaua României în grad de cavaler”, distincţie înmânată de Ion Iliescu, preşedintele în exerciţiu al României. În 2004-2005 apare tot mai rar în public. Bolnav, se auto-izolează într-o singurătate în care admite doar 4-5 prieteni foarte apropiaţi. Îi lipsesc scena şi respiraţia vie a publicului. Presa de scandal îi pândeşte uşa şi ferestrele apartamentului.

În 2006, Marius Tucă îi dedică în Jurnalul Naţional (februarie) o Ediţie de colecţie, realizată de Dana Andronie. Un admirabil demers jurnalistic de substanţă, care conturează, în premieră, viaţa şi cariera celui mai mare cântăreţ român din toate timpurile, cu mărturii la cald ale prietenilor şi colaboratorilor, fotografii, afişe. Semnează: compozitorii, textierii, cântăreţii, realizatorii TV şi radio, artiştii de revistă, oameni politici, admiratori, vecini de bloc, oameni simpli din pieţe şi magazine, melomani de toate vârstele. Alte patru ediţii speciale îi vor fi dedicate în anii următori alături de doua CD-uri Best of.

În 1982-1987 participă la „Festivalul Crizantema de aur”, de la Târgovişte. Realizatoarea TV Florentina Satmari îi propune un recital. Alături de trupa lui George Carabulea, la 74 de ani, Gică dă măsura talentului, dovedind o excepţională ştiinţă a artei interpretative muzicale şi actoriceşti. Recitalul rămâne una dintre cele mai valoroase secvenţe din Arhiva TVR.

La Teatrul Constantin Tănase, are loc în premieră premiera Nimic despre elefanţi. Acest spectacol a fost scris special pentru doi protagonişti: Gică Petrescu (în prag de 70 de ani) şi Nicu Constantin. Spectacolul s-a jucat doi ani consecutiv cu casa închisă. Gică alături de Nicu Constantin a interpretat cuplete pline de haz şi melodii cunoscute româneşti. Aceasta va rămâne o demonstraţie unicat de vitalitate, har, profesionalism şi respect pentru public.

A fost timp de 34 de ani căsătorit cu scriitoarea Cezarina Moldoveanu. După moartea soţiei sale, în august 1989, Gică Petrescu a refuzat mult timp să susţină spectacole.

Duminică 18 iunie 2006, ora 18:00, în cadrul galei „Premiile muzicale Radio România Actualităţi” a fost programat şi un premiu special („Cântecul e viaţa mea”), dedicat lui Gică Petrescu. Cântăreţul a murit chiar în dimineaţa aceleiaşi zile.

Gică Petrescu a murit în dimineaţa lui 18 iunie 2006. Corpul său neînsufleţit a fost depus pe catafalcul aflat, pentru trei ore, în foaierul Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române, unde sute de oameni au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu, iar ulterior a fost dus la capela din Cimitirul Bellu, unde a şi fost înmormântat.

sursa: wikipedia