Un accident rutier care a îngrozit sutele de șoferi ce au circulat aseară pe DN 6, a avut loc în localitea Constantin Daicoviciu din județul Caras-Severin. Patru persoane cu vârste între 16 și 42 de ani au murit în momentul în care mașina în care se aflau a fost lovită în plin de un auto TIR înmatriculat în Ungaria.
Autoturismul cu volan pe dreapta, condus de bărbatul de 42 de ani, circula din direcția Lugoj spre Caransebeș. La ieșirea din localitatea Constantin Daicoviciu spre Sacu, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, inexplicabil – șoferul a vrut să schimbe brusc direcția de mers și a vrut să întoarcă autoturismul tăind linia continuă și curba. În acel moment, mașina în care se aflau cei patru – toți membrii ai aceleaiși familii din satul Maciova – a fost izbită în plin de un autotir cu remorcă ce circula din sens invers. În urma accidentului, toți cei patru au murit pe loc striviți între fiarele autoturismului și ale autotirului. Circulația autovehiculelor a fost oprită mai bine de două ore – coloana de autovehicule ajungând la aproape 5 km.
La accident au intervenit 4 echipaje de pompieri militari și două echipaje de ambulanță. Din nefericire, medicii au putut doar constata decesul celor patru care se pare că au murit pe loc în momentul impactului. Șoferul ansamblului de vehicule, un cetățean maghiar – în vârstă de 42 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
Cauza probabilă a accidentului, pare să fie imprudența la volan. La locul accidentului au venit rudele celor decedați și mai mulți săteni din Maciova.