Grupare infracțională de trafic internațional de droguri, destructurată de polițiștii cărășeni


Polițiștii cărășeni au depistat în flagrant delict, două persoane, un român și un cetățean străin, cu reședință spaniolă, care se deplasau cu un mijloc de transport, la percheziția căruia a fost descoperit un bagaj de mână conținând aproximativ 1.100 de grame de substanță solidă de culoare maronie, susceptibilă a fi hașiș, împachetată în ambalaje de plastic.

În continuarea acțiunii de depistare în flagrant delict, polițiștii, împreună cu procurorii, au efectuat două percheziții domiciliare într-un dosar penal având ca obiect o grupare infracțională, implicată în trafic internațional de droguri și distribuirea de droguri, pe teritoriul României.

Astfel, pentru 3 persoane au fost emise mandate de aducere, acestea fiind conduse la audieri.

Din cercetări s-a stabilit că, din 2018, membrii grupării ar fi comis infracțiuni de trafic de droguri atât în România, cât și în alte țări din Uniunea Europeană.

Drogurile ar fi fost procurate din Maroc, introduse în Uniunea Europeană prin Spania, prin intermediul cetățeanului străin, cu reședința în Spania, și, ulterior, ar fi fost aduse în România, disimulate în bagaje, printr-un alt membru al grupării, din localitatea Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin.

Totodată, drogurile ar fi fost distribuite în localitățile Oțelu Roșu, Caransebeș și Timișoara.

Pe parcursul cercetărilor, de la membrii grupării au fost ridicate peste 700 de grame de droguri de risc.

Suportul tehnic a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroul Tehnic și Criminalistică din cadrul Structurii Centrale a D.I.I.C.O.T.

La activități au participat polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și ai Direcției Generale Anticorupție – Centrul Operațional 2 Timișoara.

De asemenea, la acțiune au participat polițiștii Serviciului de Poliție de Frontieră Nădlac II, jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin și inspectori vamali de la Direcția Regională Vamală Timișoara.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *