I-a lăsat să intre în casă! Mare greșeală! Este șocant ce a pățit o femeie de 75 de ani din Reșița


2 tineri, de 17 și 20 de ani, sunt pe mâna poliției după ce ar fi furat de la o femeie de 75 de ani din Reșița, bani, bijuterii și telefoane mobile.

Mai exact, victima, care are și dizabilități motorii, a postat pe internet un anunț prin care căuta o persoană care să îi acorde îngrijiri la domiciliu.

Astfel, cei 2 tineri, văzând anunțul, s-au dus la domiciliul femeii, iar aceasta i-a lăsat să doarmă în una dintre camere.

Pe timpul nopții, cei 2 au furat peste 1.400 de lei, mai multe bijuterii din aur, 2 telefoane mobile, precum și cardul bancar al victimei, după ce ar fi obținut de la aceasta, prin amenințări, codul pin cu care au scos banii din cont.

După comiterea faptelor cei 2 au dispărut, însă au fost găsiți ulterior, în județul Mureș.

Acum, pe numele celor 2 a fost deschis un dosar penal.

”Polițiștii, sub coordonarea procurorului, au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic, complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și complicitate la accesul ilegal la un sistem informatic.”

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *