Elevii care au susținut Evaluarea Națională au aflat dacă au intrat la liceul pe care și-l doreau.
Repartizarea acestora s-a făcut computerizat, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere.
Mai exact, elevii au putut completa o fișă de opțiuni cu codurile liceelor și specializărilor dorite. În funcție de medie, în ordine descrescătoare, aceștia au fost repartizați la una dintre opțiuni. În acest sens, ministerul i-a atenționat pe copii și părinți să completeze cât mai multe opțiuni pentru a evita situațiile în care un elev rămâne nerepartizat.
În Caraș-Severin au fost ocupate aproape 90% din cele peste 1.400 de locuri disponibile în liceele teoretice și tehnologice.
Anul acesta, în premieră, admiterea la liceu a ținut exclusiv de media aritmetica a celor 2 probe, adică proba la limba și literatura română și proba la matematică.
Este primul an în care nu se ia în calcul și media celor 4 ani de studiu din gimnaziu.
Excepție fac liceele vocaționale sau specializările cu profil bilingv, acolo unde s-au putut stabili și alte probe eliminatorii.
În 26 iulie se va realiza de către licee inventarul locurilor rămase libere, iar între 26-28 iulie se vor rezolva situațiile speciale.
Menționăm că la nivel național, la Evaluarea Națională din acest an au participat peste 150.000 de elevi.