61 cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în ultima zi în Caraș-Severin și au fost raportate 3 decese.
Astfel, bilanțul infectărilor a ajuns la 9.793, iar cel al deceselor la 525.
Dintre persoanele infectate, peste 2.520 au fost vindecate.
Alți 172 de cărășeni se află internați în spitale, dintre care 17 se află în stare mai gravă pe ATI, mai exact 10 la Reșița și 7 la Caransebeș.
De asemenea, în carantină se află acum 660 de persoane, iar în izolare 600.
Numărul total al testelor efectuate în județ este de aproape 16.600.
De asemenea, în Caraș-Severin, de la debutul campaniei de vaccinare anti COVID și până în prezent s-au administrat aproape 45.800 de doze de vaccin.
În România, peste 5.200 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultima zi și s-au înregistrat 196 de noi decese.
Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!