Andra lansează un nou single în limba română, o piesă de dragoste care se numește „Supereroi“. Melodia oferită în dar fanilor în luna iubirii este un îndemn de a nu înceta să credem în puterea infinită a dragostei, dar și despre provocările prin care trece orice cuplu, indiferent de stadiul în care se află.
„Supereroi“ a fost scrisă de Irina Rimes, care, de altfel, i-a fost și colegă Andrei în poziția de antrenor la emisiunea „Vocea României“
Videoclipul piesei „Supereroi“ este deja disponibil pe canalul de YouTube al artistei. Clipul a fost filmat într-un decor spectaculos, în Palatul Ghica Victoria, din București. Regizorul Roman Burlaca a gândit producția ca o poveste de dragoste contemporană și în același timp atemporală, punând accent pe momentele dificile, desprinse din realitate, care definesc o relație autentică de dragoste.
Andra apare în clip alături de Ilie Dumitrescu Jr., fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu, cunoscut drept „Toto“. Tânărul actor, care s-a remarcat cu rolurile sale din „Un pas în urma serafimilor“ și „Hackerville“, este student la actorie în Londra și a zburat de pe o zi pe alta la București ca să filmeze alături de Andra. „A fost o plăcere să lucrez cu Andra, ea și Cătălin sunt doi oameni minunați. Melodia este foarte frumoasă, vocea Andrei fiind perfect pusă în valoare. Mesajul transmis e că trebuie să ne găsim puterea de a merge mai departe chiar și atunci când lucrurile într-o relație tind să nu meargă în direcția în care trebuie“, a mărturisit Toto.
Filmările au durat o zi și Andra a schimbat trei ținute, dar și mai multe coafuri, care îi pun în valoare feminitatea și senzualitatea.
„Orice relație are parte de provocări și cu toții suntem, de fapt, Supereroi când iubim și facem povestea de dragoste să meargă mai departe, indiferent de greutăți. Eu nu cred că dragostea durează trei ani, ci cât o facem noi să reziste, chiar dacă există momente de neliniște, de suspin, de întrebări, dar și de gust amar. Iubirea ne aruncă la pământ, dar tot ea ne ridică“, a declarat Andra.
Ultima piesă lansată de Andra a fost în luna august a anului trecut, în colaborare cu Descemer Bueno, Enrique Iglesias și El Micha. „Nos Fuimos Lejos“ a depășit pe rând recordurile de la noi. Melodia a ocupat mult timp locul 1 în trending pe YouTube și a strâns peste 43 de milioane de vizualizări în doar cinci luni de la lansare, fiind difuzată și în străinătate: în Anglia, Spania, Italia sau Columbia, dar și în Japonia.
Andra a dovedit în cei 18 ani de când urcă pe scenă că este un artist complex. Numită deseori cea mai bună voce din România, dar și o personalitate cu care se identifică diferite categorii de vârstă, cântăreața pop a reușit să pună frânturi din sufletul său în cele 14 albume de succes lansate până acum. Deţine numeroase premii pentru vocea şi performanţele ei, printre care „Cea mai bună solistă“ şi „Cea mai bună voce feminină“, și face parte din cele mai iubite și mai urmărite formate de televiziune de la noi, printre care și „Românii au talent“. Andra reușește să rămână apropiată de fanii ei în Social Media, unde are milioane de urmăritori: peste 3,4 milioane pe Facebook și 1,7 milioane pe Instagram, iar pe YouTube are peste 1,3 milioane de abonați!