In memoriam George Harrison

George Harrison s-a născut la 25 februarie 1943 la Liverpool. A urmat cursurile Școlii Penny Lane iar la mijlocul anilor ’50, în timp ce era student la Institutul din Liverpool, l-a cunoscut pe Paul McCartney. În 1958, s-a alăturat formației „The Quarrymen”, fondată cu un an în urmă de prietenul său de liceu, John Lennon.

În 1961 trupa „The Quarrymen” își schimbă numele în „The Beatles”.

Desi John Lennon și Paul McCartney erau principalii compozitori ai formației, George Harrison cânta și compunea cel puțin o piesă sau două pentru fiecare album.

Imaginea sa publică a fost cel mai bine reprezentată de primul cântec pe care l-a scris pentru Beatles, intitulat „Don’t bother me”. A preferat întotdeauna să fie muzician mai degrabă decât vedetă. Poate că tocmai firea lui liniștită, retrasă, l-a atras către misticismul religios și către spiritualitatea hindusă.

În vara lui 1966, a avut loc prima întâlnire cu Ravi Shankar, devenit ulterior un model pentru George Harrison, care a început să ia lecții de sitar (muzică hindusă).

Artistul are meritul deosebit de a fi primul muzician care a introdus elemente de muzică hindusă în muzica occidentală, semnând, pe când era încă membru al formației, coloana sonoră a filmului „Wonderwall Music”, prima piesă solo a artistului (1968).

După destrămarea trupei „The Beatles”, în 1970, a continuat să cânte, cu unele întreruperi, pe cont propriu.

„Living in the Material World” (1971), „Dark Horse” (1974), „Somewhere in England” (1979) și „When we were fab” (1980) sunt doar câteva titluri de album care au făcut înconjurul lumii și i-au adus foarte mulți fani.

Se căsătorește în anul 1978 cu Olivia și din relația lor rezultă un băiat, pe nume Dhani.

În 1992 a colaborat cu Eric Clapton, lansând „Live in Japan”.

În 1999, a reușit să scape cu viață după ce un necunoscut a intrat în casa sa din Henley, Oxforshire, și l-a înjunghiat de mai multe ori. Pe 30 decembrie 1999, Michael Abram a pătruns în casa artistului din Henley-onThames și l-a înjughiat de mai multe ori, reușind să-i fisureze un plămân. George Harrison și sotia lui – Olivia – s-au luptat cu atacatorul și l-au reținut până a venit poliția. Atacatorul în vârstă de 35 de ani credea că este posedat de fostul Beatles și că a fost trimis de Dumnezeu să-l omoare pe Harrison . Bărbatul a fost achitat mai târziu pe motiv ca era nebun.

În 2000, a început să lucreze la albumul „All Things Must Pass”, pe care îl lansează în 2001.

Acesta avea să fie ultimul material pentru George Harisson care moare de cancer, la 29 noiembrie 2001, în casa unui prieten.

În 2004 George Harrison a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame ca artist solo.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *