„Era plin de talent pentru muzica uşoară şi era un tălmăcitor al muzicii uşoare. Avea o voce caldă, baritonală, plină de tandreţe şi de nostalgie. De câte ori intra în scenă spunea: «Dă, Doamne!». Era credincios şi chema mereu divinitatea lângă el, pentru momente speciale (…)Era un prieten bun, de nădejde. Era de-o modestie care-i caracterizează pe marii oameni“, spunea, despre Luigi Ionescu, Temistocle Popa.
„Lalele“, „O mie de viori “, „Signorina colombina“, „Mâinile tale“ sau „Turturele“ sunt melodii de neuitat interpretate de artistul neobosit Luigi Ionescu, care s-a născut la 3 aprilie 1927 în Pânceşti, Bacău, şi a murit la 4 octombrie 1994, în Bucureşti.
A început să cânte încă din timpul liceului şlagăre româneşti sau străine, cum ar fi „Marina, Marina“. Piesa care l-a făcut celebru rămâne „Lalele“, compusă de Temistocle Popa. Au scris pentru el mari compozitori ai vremii: Ion Vasilescu, Elly Roman sau Henry Mălineanu. Cunoscutul pianist Gelu Solomonescu l-a îndrumat spre Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“, unde a fost angajat aproape 30 de ani, până în 1987, când s-a retras din viaţa artistică.
Pe numele său real Ludovic, Luigi Ionescu a crescut într-o familie în care domnea armonia. Alături de părinţii şi surorile sale, Elena şi Marcela, a copilărit într-o vilă a fabricii Letea. De mic a fost atras de muzică. A cunoscut succesul la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“ din Capitală, unde întotdeauna se ducea pregătit, iar ropotele de aplauze erau cu duiumul la fiecare spectacol.
