In memoriam Nat King Cole

Unii îi spun ”Regele Cole”, alții ”Regele romantismului”, dar toţi l-au proclamat pur şi simplu Rege al muzicii care nu are moarte. Este ”Unforgettable”, “ Too Young”, ”Answer Me, My Love”, „Darling Je Vous Aime Beaucoup”, „A Blossom Fell, „If I May”, ”Smile”…

Oameni din întreaga lume nu l-au uitat, iar presa occidentală continuă să îi dedice pagini întregi de câte ori are ocazia, proclamându-l ”salvatorul sufletelor romantice în vremuri tulburi”: Nat King Cole.

Nathaniel Adams Coles, născut pe data de 17 martie 1919, în Montgomery, Alabama, posesor al unei voci inegalabile, unul dintre cei mai de succes cântăreți de pop, cu toate că a fost contemporan cu artiști precum Frank Sinatra, Perry Como și Dean Martin şi-a petrecut peste un deceniu din viaţă în postura de celebru pianist de jazz, capabil de a conduce propriul lui grup.

A compus peste 100 de piese și mai mult de 20 de albume care au ajuns fruntașe în clasamente pop într-o perioadă de timp relativ scurtă, realizări care l-au plasat pe Nat doar ”în spatele” lui Frank Sinatra (unul dintre cei mai de succes cântăreți pop ai acelei vremi). Legat de data lui de naștere, 17 martie 1919, nu se știe dacă aceasta este data lui de naștere adevărată, deoarece, fiind un copil de culoare, nu a avut un certificat dobândit la naștere, iar data a fost stabilită luându-se ca reper că atunci a fost serbată ziua Sfantului Patrick (anul 1919 a fost stabilit ca fiind corect de către biograful Daniel Mark Epstein, care a studiat recensământul din 1920). În cluburile din zonă Tatăl lui Nathaniel, Edward Coles, era măcelar în Montgomery şi reverend la biserica baptistă. Perlina, mama celebrului cântăreţ, făcea parte din corul bisericii.

La vârsta de 4 ani, Nat împreună cu familia s-a mutat în Chicago, Illinois, unde Edward Coles a devenit predicator la biserica baptistă, iar Perlina, pianistă în formaţia aceleiaşi biserici. Se spune că într-o zi, Nat şi-a întrebat părinţii: „Noi suntem o familie săracă?”. Iar mama sa i-a răspuns: „Da, suntem!”… „Suntem săraci, săraci, săraci?”, a insistat micuţul Nat… „Da, suntem săraci, săraci!”. „Lasă, mamă, că, într-o bună zi, numele meu va străluci şi nu vom fi săraci!”, a răspuns el. Visul lui Nat s-a adeverit.

Singurul profesor de pian pe care l-a avut Nat a fost chiar mama lui. La lăsatul serii, Nat pleca pe ascuns de acasă şi mergea în cluburile din zonă. Ore întregi stătea şi asculta artişti precum Louis Armstrong, Earl „Fatha” Hines şi Jimmie Noone. La scurt timp s-a înscris în programul de muzică al Liceului DuSable, condus de Walter Dyett’s. Nat nu va fi atras numai jazz şi gospel, ci şi de muzica clasică, interpretând, după cum el însuşi spunea, „de la Bach la Rahmaninov”. Stăteau la uşă La finele anilor ’30, când era încă adolescent, a adoptat numele de Nat Cole, renunţând la litera „s”.Fratele său mai mare, basistul Eddie Coles, i s-a alăturat lui Nat şi în 1936 au început lucrul pentru primele înregistrări. Au trecut oficial sub numele de „Eddie Coles Solid Swingers” şi au câştigat un contract de şase luni la clubul „Panama” din Strada 58. Nat cânta până aproape de dimineaţă şi, după nici două ore de somn, mergea la şcoală. Nat şi Eddie au continuat să meargă seară de seară la concertele de jazz. Când accesul într-un club nu le era permis, stăteau la uşă.

Când a început să simt cu adevărat blues-ul şi a jazz-ul fac parte din viaţa lui, Nat a luat decizia de a-şi retrage dosarul de la şcoală. Numai aşa, susţinea el atunci, se putea dedica în totalitate pasiunii sale.

Nat împreună cu chitaristul Oscar Moore şi cu basistul Wesley Prince debutau în toamna anului 1938, sub numele „King Cole Swingsters”, care mai târziu avea să devină „King Cole Trio”. La sfârşitul anilor ’40 aveau primul contract cu Decca Records, iar piesa „That Ain’t Right” ajungea numărul unu în topul revistei Billboard, Harlem Hit Parade. Un exemplu special îl reprezintă melodia ”Mona Lisa”, care, imediat după apariție, s-a clasat în fruntea topului Billboard, unde a rămas timp de două luni. Au încercat să îl răpească! De-a lungul timpului, artistul a primit nenumărate distincţii, plasându-se adesea pe locul unu în toate clasamentele.Nat a fost primul afro-american care a avut propriul show la radio şi apoi propriul spectacol la televiziune, deşi a avut unele probleme pe motive…rasiale. În 1956, în timpul unui concert desfăşurat în Alabama, a fost luat cu asalt de trei membri ai Consiliului pentru Cetăţenii de Culoare Albă din Nordul Alabamei, care au încercat să îl răpească! Forţele de ordine au pătruns pe scenă, iar în timpul altercaţiilor, capacul de la pian a căzut pe spatele lui Cole. Rănit la coloană, artistul nu a mai terminat concertul. Şi nu va mai cânta niciodată în Sud.

În anii 50 a fost invitat să cânte în Cuba şi a vrut să stea la Hotel Nacional din Havana. Nu i s-a dat voie din motive rasiale să locuiască în acest hotel, dar el şi-a onorat contractul, şi totul a fost un succes. Va reveni în Cuba, pentru un nou concert, pe care l-a susţinut în proporţie de 70% în limba spaniolă. În prezent, în hotelul care nu l-a vrut pe Nat, se află bustul artistului, la loc de mare cinste… Trei pachete de ţigări pe zi Nat era un fumător înrăit: în ultimii doi ani din viaţă ajunsese să fumeze trei pachete de ţigări pe zi. Era convins că fumatul îl ajută să îşi păstreze vocea răguşită! A murit de cancer, pe 15 februarie 1965, la spitalul Saint John din Santa Monica, California. Ultimul hit al carierei sale a fost „Tose Lazy-Hazy-Crazy-Days of Summer” (1963).

Nat a fost și a rămas un artist apreciat la nivel mondial de toate generaţiile. Ca un fapt inedit, el a fost unul dintre puţinii artişti care au stăpânit foarte bine arta rubato – termen muzical care se referă la capacitatea de a ridica vocea în ritm rapid şi apoi de a o coborî foarte încet.