Duminica Floriilor sau Floriile este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui.
Deci, în acest an, Floriile se sărbătoresc pe 17 aprilie.
Duminica Floriilor este ziua în care este prăznuită Intrarea Mântuitorului în Ierusalim.
Intrarea Domnului în Ierusalim inaugurează ultima săptămâna din viață Sa pământească și astfel, din această zi începe Săptămâna Patimilor.
De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.
Sărbătoarea Floriilor este primită cu bucurie de toți credincioșii, dar cu înțelegerea faptului că săptămâna ce urmează, numită Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este una a tristeții.
Reamintim că, pentru creștinii ortodocși, sărbătoare Învierii Domnului sau Sfintele Paști vor avea loc pe data de 24 aprilie.
În ziua de Florii, în unele regiuni, în toate casele se coc atâtea pâini de grâu câți membri are familia. Pâinile variază ca formă și mărime conform vârstei celor din familie.
Alt obicei specific zilei de Florii este acela ca fetele să fiarbă, la miezul nopții spre Florii, apă cu bucuioc și să se spele cu ea pe cap a doua zi pentru a avea păr frumos și strălucitor.
În ziua de Florii unele gospodine scot hainele la aer curat, pentru a le scutura simbolic, de rău și de urăt.
De asemenea, exista şi obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.
Mersul la stropit este cel mai important obicei de Paște, fiind originar din Germania. Conform tradiției, apa este simbolul purificării încă din precreștinism, iar în multe sate a apărut obiceiul împodobitului cu ouă a fântânilor din satele populate cu nemți.
Copiii merg și ei la stropit de sărbători, dar pe lângă folosirea parfumului ei spun și o poezie pentru a fi recompensați cu ouă roșii și alte bunătăți de Paște.
Încondeierea și dăruirea ouălor roșii este o alte tradiție de Paște la Catolici. Această tradiție simbolizează momentul în care Maica Domnului își plânge Fiul crucificat.
Pe vremuri, băieții din satele transilvănene împodobeau brazii cu panglici colorate în Sâmbăta Patimilor, iar seara, tinerii mergeau în curțile fetelor cu crengi de brad înfășurate cu panglici.