Astăzi este celebrată Înălțarea Domnului.
În creștinism, sărbătoarea Înălțarea Domnului marchează, așa cum spune și denumirea, înălțarea lui Isus Hristos la ceruri. Această sărbătoare este celebrată la 40 de zile după Paște, fiind menționată în Biblie, în cartea Faptele Apostolilor.
După Învierea Sa din morți, Isus s-a arătat discipolilor săi timp de 40 de zile, după care a fost înălțat la ceruri înaintea lor. În timpul Înălțării, Isus a promis discipolilor săi că va trimite Duhul Sfânt pentru a-i îndruma și a-i întări în misiunea lor de a propovădui credința.
În tradiția ortodoxă, Înălțarea Domnului este privită ca unul dintre marile praznice împărătești ale bisericii. Aceasta reflectă importanța teologică profundă a evenimentului, care simbolizează înălțarea umanității în persoana lui Hristos către Dumnezeu. De sărbătoarea Înălțării, biserica ortodoxă organizează slujbe speciale și rugăciuni, în care se celebrează înălțarea lui Isus Hristos și se amintesc învățăturile și promisiunile Sale. Înălțarea lui Isus Hristos la ceruri simbolizează și înălțarea umanității împreună cu el. Creștinii cred că prin încrederea lor în Isus și prin urmarea învățăturilor sale, ei sunt chemați să participe la viața divină și să aspire la trăirea în comuniune cu Dumnezeu.
În creștinism, Înălțarea Domnului este legată de credința în revenirea lui Isus Hristos în slavă pentru a judeca lumea și pentru a instaura Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta îndeamnă credincioșii să trăiască în așteptarea și pregătirea pentru venirea Sa viitoare. Înălțarea Domnului este o sărbătoare care subliniază încrederea și speranța creștinilor în mântuire. Când este Înălțarea Domnului în 2024 Înălțarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a după Paști. Cum în acest an, Paștele Ortodox pică pe data de 5 mai, Înălţarea Domnului 2024 este sărbătorită pe 13 iunie. „Înălțarea Domnului” este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas.
În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.
Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului
De Înălțarea Domnului sunt legate mai multe tradiții și obiceiuri și, chiar dacă nu mai sunt atât de mulți creștini care le respectă în 2024, unele dintre ele sunt încă foarte cunoscute. Ouă roșii de Înălțare Gospodinele roșesc câteva ouă pentru această sărbătoare și le ciocnesc, spunând „Hristos s-a înălțat”- „Adevărat s-a înălțat!” Despre aceste forme de salut, IPS Bartolomeu Anania afirma că sunt folosite fie din neştiinţă, fie din exces de evlavie, deoarece nu sunt atestate de Biserică.
El a explicat că noi sărbătorim Paştile cu aserţiunea „Hristos a Înviat!”, la care ni se răspunde cu confirmarea „Adevărat, a Înviat!”, pentru că Învierea nu a avut martori, ea a fost receptată cu îndoieli şi necredinţă. În vreme ce Înălţarea Domnului a avut martori, ea a fost o despărţire izvorâtoare de lumină, deoarece ucenicii s-au intors în Ierusalim „cu bucurie mare”. Din acest motiv, în cărţile de slujbă nu există o salutare similară cu aceea de la Sfintele Paşti.
Obiceiuri și superstiții
Despre cei care mor în ziua de Ispas se spune că ajung direct în ceruri. Mai mult, cerurile sunt deschise între sărbătoarea Paștelui și cea a Înălțării… Se fac pomeni şi se împarte pentru morţi, mai ales brânză, ceapă verde, pâine caldă şi rachiu. Este ultima zi când se mai pot mânca ouă roşii. Bătrânii spun că, pentru a avea recoltă bogată, semănătorile se fac până în ziua de Înălţare. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul. În unele zone, oamenii se bat cu leuştean ca să fie feriţi de boli şi de rele. La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”. Femeile nu împrumută sare şi nu dau foc din casă, fiindcă există credinţa că astfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte. De Înălţarea Domnului nu se spală rufe și nici nu se fac treburi în gospodărie, având în vedere că este vorba despre o sărbătoare cu cruce roșie. Se spune că cei care fac aceste lucruri vor fi urmăriți de ghinion. În ziua de Înălţare, credincioșii ar trebui să fie mai buni și să evite certurile. Nu este bine ca în zi de sărbătoare să fie spuse vorbe urâte, jigniri sau credincioșii să își facă reproșuri. De asemenea, tot în această zi este foarte important să mergem la slujba de la biserică și să ne rugăm pentru sufletele celor adormiți, dar și pentru noi, dacă trecem printr-o perioadă dificilă a vieții noastre.
Înălțarea Domnului sau Ispasul Această sărbătoare mai este cunoscută şi ca Joia Iepelor sau Ispasul. Se spune că Ispas a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de cei trei Apostoli. Şi pentru că era bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie binedispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare. Sărbătoarea populară ar proveni din zona Transilvaniei, din Evul Mediu, când avea loc la date diferite. Când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul şi invers. Potrivit calculelor calendarului, o dată la 4 sau 7 ani, sărbătoarea Paştilor cădea în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba „la Paștele Cailor”, adică momentul în care caii se odihneau.
O altă poveste populară spune că atunci când Maica Domnului l-a născut pe Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat şi ele parte la eveniment: pe cât de cuminţi erau boii şi oile, pe atât de gălăgioşi erau caii. Ca mâhnire că pruncul nu avea linişte, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Înălţarea Domnului. Astfel, în ziua în care caii „îşi prăznuiesc” Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut.
Înălțarea Domnului 2024 și Ziua Eroilor
Înălțarea Domnului este mereu într-o zi de joi, la fel și în 2024, iar în România, în aceeași zi este și Ziua Eroilor. Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească. Prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Isus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român. În ziua de Înălțare a Domnului, după Liturghie sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate bisericile și mănăstirile din România și străinătate.