Înălțarea Domnului sau Ispas și Ziua Eroilor

Credincioșii ortodocși sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului. Această zi este consacrată și ca Ziua Eroilor. Astfel, în toate bisericile, mănăstirile și catedralele ortodoxe din județul Caraș-Severin s-a făcut pomenirea tuturor eroilor cărășeni căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.
Înălțarea Domnului se sărbătorește în fiecare an la 40 de zile de la Paște.

Gospodinele au înroșit ouă și au pregătit bucate delicioase. Oamenii se salută în această zi cu formulele “Hristos s-a Înălţat!” şi “Adevărat s-a Înălţat!”.

Sărbătoarea Înălțarea Domnului mai este cunoscută și ca Joia Iepelelor sau Ispasul. Se spune că Ispas a fost martor la Înălțarea Domnului alături de cei Trei Apostoli și pentru că era bun și vesel, oamenii încercau în această zi să nu caute supărări.

Timp de patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că el este Mântuitorul înviat.
La sfârşitul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, s-a înălţat la cer sub privirile lor. Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată că Zi a Eroilor.
Există și căteva tradiții și obiceiuri legate de această zi sfântă. În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas, după numele ciobanului care a stat ascuns după pietre, a urmărit uimit şi apoi a povestit înălţarea domnului.
Există credința că odată cu Înălțarea Domnului, se înalță și sufletele celor adormiți de la Săptămâna Luminată încoace. Sufletele care rătăceau, deveneau strigoi și provocau neajunsuri oamenilor și animalelor. De aceea în această zi se culeg și se sfințesc plantele de leac, leușteanul, alun, paltinul;
De Ispas, în unele zone, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc, pentru că se crede că şi Iisus a avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *