Polițiștii din Caraș-Severin au dat aproape 600 de amenzi celor care au încălcat normele rutiere, în doar 3 zile.
Cele mai multe dintre acestea au fost date pentru cei care au călcat prea tare pedala de acceleratie. Ca măsură complementară, au fost reținute aproape 40 de permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare. Totodată, peste 60 de bicicliști și peste 40 de pietoni au fost sancționați pentru traversare prin locuri nepermise.
Însă, mai grav este că un bărbat de 51 de ani din Oțelu Roșu a fost prins beat la volan. Acesta avea o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost oprit pentru un simplu control de rutină, pe strada Revoluției din localitate.
Beat la volan a fost prins și un alt bărbat de 49 de ani. Acesta a fost oprit pentru control, în cartierul Doman, iar aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, un tânăr de 25 de ani, din Reșița, care conducea un autoturism în cartierul Câlnic, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un parapet. La testarea cu aparatul etilometru, acesta avea o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur și au rezultat și suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive.
Aceștia au fost duși la spital, unde le-au fost prelevate mostre biologice pentru determinarea concentrației de alcool în sânge, le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și s-au ales și cu dosar penal.
Polițiștii cărășeni continuă activitățile din competență, pentru siguranța comunității.