Încă 4 bărbați au fost prinși beți la volan

Polițiștii rutieri din Caraș-Severin au dat, în doar 3 zile, aproape 600 de amenzi celor care au încălcat normele rutiere în vigoare, au reținut aproape 40 de permise de conducere și au retras 25 de certificate de înmatriculare.

Dintre amenzile date, peste 200 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.

17 conducători auto au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce circulau cu autovehicule, depășind limitele de viteză cu peste 50, respectiv peste 70 de km/h. Aceștia s-au ales cu amenzi și au rămas și fără permisul de conducere pentru 3 și 4 luni.

Totodată, aproape 20 de bicicliști și peste 20 de pietoni au fost depistați în timp ce încălcau prevederile legale, fiind și ei sancționați de polițiști.

Mai grav este că au fost constatate 10 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 7 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Spre exemplu, polițiștii din Băile Herculane au oprit pentru control, în afara localității Globurău, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din Mehadia, care avea o alcoolemie de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost condus la Centrul de Permanență unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar acum va răspunde în fața legii.

Și polițiștii din Caransebeș care au oprit pentru control, în Armeniș, un autoturism care nu avea montate plăcuțele cu numerele de înmatriculare, au depistat la volan un bărbat, de 49 de ani, care avea o alcoolemie de 1,32 mg/l alcool pur în aer. Și în acest caz, bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Un alt bărbat, în vârstă de 65 de ani, a fost depistat de polițiștii din Reșița în timp ce conducea un autoturism, din direcția Lacul Secu spre cartier Lend, având o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Beat la volan, cu o alcoolemie de 0,70 mg/l lacool pur, a fost prins și un bărbat de 55 de ani, pe strada Moise Groza in Caransebeș.

Menționăm că până pe data de 16 martie, poliţiştii rutieri din Caraș-Severin desfăşoară acțiunea SEATBELT, acțiune care are drept scop conştientizarea conducătorilor auto şi a ocupanţilor autovehiculelor cu privire la importanţa folosirii centurii de siguranţă şi a altor dispozitive de retenţie omologate în cazul producerii accidentelor de circulaţie.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *