Încă 600 de amenzi pentru șoferii cărășeni


Polițiștii cărășeni au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale șoferilor care nu au respectat normele rutiere, în doar 3 zile.

Cele mai multe, aproape 300 au fost date pentru cei care au călcat prea tare pedala de accelerație.

Aproape 20 de șoferi au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce circulau cu autovehicule, depășind limitele de viteză cu peste 50, respectiv peste 70 de km/h. În toate cazurile au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au fost reținute permisele de conducere pentru 3 și 4 luni.

Totodată, aproape 20 de bicicliști și peste 150 de pietoni au depistați în timp ce încălcau prevederile legale, fiind sancționați contravențional.

De asemenea, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 2 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Spre exemplu, polițiști din Caransebeș au oprit pentru control, pe DN6, pe centura ocolitoare a municipiului Caransebeș, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Iablanița, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În același autoturism a fost identificată, în calitate de pasager, o femeie de 45 de ani, care i-ar fi încredințat bărbatului autoturismul pentru a-l conduse, deși cunoștea că acesta nu deține permis de conducere.

Tot la Caransebeș, un alt tânăr, de 28 de ani, a fost prins beat la volan. Acesta avea o alcoolemie de 1,17 mg/l alcool pur.

Polițiștii cărășeni continuă activitățile din competență, pentru siguranța comunității.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *