Pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism din municipiul Reșița.
De urgență, la fața locului s-a mobilizat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Reșița, cu o autospecială pentru stingere cu apă și spumă. Ajunși la fața locului, aceștia au acționat imediat pentru stingerea incendiului care se manifesta cu flacără și degajări de fum la partea din spate a unui autoturism parcat pe Aleea Herculane, în municipiul Reșița.
Apelul prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a venit din partea unui cetățean aflat în trecere.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric.
Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
✓ verificaţi instalaţia electrică: aceasta nu trebuie să prezinte cabluri neizolate;
✓ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✓ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✓ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✓ verificați perioada de garanție a stingătorului din autovehicul.