O casă parohială din Buchin a fost cuprinsă de flăcări.
Incendiul a izbucnit la o anexă în care se afla centrala termică, iar în scurt timp acesta s-a extins la imobilul principal, dar și celelate anexe ale gospodăriei.
Pompierii militari cărășeni au intervenit de urgență și au localizat și lichidat incendiul în cel mai scurt timp.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale, acoperișul fiind distrus de foc în proporție de aproximativ 600 mp. De asemenea, au fost afectate și încăperile casei, camera centralei termice, șopronul de lemne, 2 magazii și o camară, și deteriorate complet centrala termică, dar și diferite aparate electrocasnice aflate în interior.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.