Elevii vor reveni în bănci peste doar câteva zile, iar Comitetul Național de Vaccinare a pus deja la cale un plan pentru vaccinarea elevilor de peste 12 ani care doresc să se imunizeze împotriva coronavirusului.
Vaccinarea în unitățile de învățământ se derulează timp de 2 luni.
Mai exact, în şcoli, vaccinarea începe pe 13 septembrie şi se va încheia pe 15 noiembrie, iar în universităţi începe la 1 octombrie şi se termină pe 1 decembrie.
În şcoli, vaccinarea se va face fie cu echipa mobilă, fie se înfiinţează cabinete proprii, fie şcolile vor fi arondate centrelor de vaccinare din apropiere.
Universităţile vor organiza cabinete de vaccinare în campusuri sau în alte spaţii corespunzătoare.
Fiecare şcoală trebuie să stabilească repede modalitatea prin care va vaccina, dar şi programul în una sau mai multe zile pe săptămână, program care trebuie afişat la loc vizibil.
Important este că minorii trebuie să fie însoţiţi la vaccinare de către părinți sau tutori.
De asemenea, vor avea posibilitatea să se vaccineze și cadrele didactice, dar și părinții și bunicii care locuiesc la aceeași adresă.
„Este important să promovăm conceptul de imunizare la nivelul întregii familii, deoarece există riscul că un copil care se infectează să transmită virusul membrilor familiei.”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare.
De asemenea, vor fi acțiuni de informare online la ședințele cu părinții în care se va răspunde la întrebările legate de vaccinare.