Încă un accident rutier a avut loc ieri, în cartierul Govândari din Reșița, mai exact la Intim, la intersecția cu Țerova.
Asta după ce un șofer nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în plin într-un alt autoturism, condus de o șoferiță, care se deplasa regulamentar spre Calea Caransebeșului.
Din fericire, în urma acestuia nu au rezultat victime, doar pagube materiale.
Și cum nu ar fi suficient, tot ieri, o depășire neregulamentară a provocat încă un accident rutier.
Mai exact, un șofer de 79 de ani s-a angajat într-o depășire, la km 5, spre Caransebeș, iar la un moment dat a intrat în plin într-o mașină care venea regulamentar din față.
Nici în acest caz nu au fost înregistrate victime, doar pagube mariale.
Menționăm că numărul accidentelor rutiere pe șoselele cărășene este într-o continuă creștere.