Există oameni care întârzie și există oameni care întârzie întotdeauna. Întârzierea poate fi cauzată de factori externi, caz în care nu depinde de noi dacă ajungem la timp. Astfel de cauze sunt blocajele în trafic, probleme apărute în ultimul moment și așa mai departe. Pe de altă parte, cei care întârzie mereu sunt constant certați pentru lipsa lor de punctualitate.
Oamenii care aleargă să ajungă în timp util la o reuniune, dar nu reușesc, care ratează autobusul, ba chiar avionul, pe scurt toți care întârzie mereu ar trebui să se calmeze, deoarece nu este din vina lor.
Cercetătorii au descoperit o serie de trăsături comune în rândul persoanele care întârzie constant.
”Există numeroase forme de a descuraja sau de a pedepsi întârziatul, iar paradoxul este că oamenii continuă să o facă si atunci când există aceste consecinţe”, spune Justin Kruger, psiholog social la Şcoala de Business a Universităţii din New York.
Unul dintre cele mai evidente şi mai comune motive care explică de ce unii dintre noi sunt mereu în întârziere este simpla apreciere greşită a timpului în care poate fi executată o anumită sarcină, o eroare de planificare. Cercetătorii au arătat că subestimăm acest timp, în medie, cu 40%.
O trăsătură specifică persoanelor care întârzie este aceea că sunt obişnuiţi să facă mai multe lucruri simultan. Într-un studiu din 2003, realizat de Jeff Conte, de la Universitatea de stat din San Diego, a arătat că dintre cei 181 de operatori de metrou din New York studiaţi, cei care preferau să execute mai multe sarcini simultan, ajungeau mai târziu la muncă decât colegii lor. Acest lucru s-ar întâmpla deoarece ”multitasking-ul” face metacogniţia mai dificilă. Metacogniţia se referă la nivelul de conştientizare al unui lucru pe care îl faci într-un anumit moment.
În 2001, Conte a descoperit că există şi un anumit tip de personalitate care îi face pe anumiţi oameni mai predispuşi să întârzie. Persoanele orientate către succes, incluse în tipul A în cadrul acelei cercetări, sunt mai punctuale decât indivicii de tip B, adică persoanele mai relaxate.
Mai mult, studiul a arătat că persoanele încadrate în cele două tipuri de personalităţi simţeau trecerea timpului în moduri diferite. Pentru prima categorie, un minut ”trecea” în 58 de secunde, iar pentru indivizii din categoria B, un minut trecea, în medie, în 77 de secunde.
Estimările arată că Statele Unite pierd, în medie, 90 de miliarde de dolari anual din cauza persoanelor care întârzie.
O variantă pe care cercetătorii o propun pentru a-i ajuta pe persoanele care întârzie să se încadreze mai bine în timp ar fi descompunerea unor activităţi în mai mulţi paşi astfel încât ei să poată estima mai bine cât le va lua să facă anumite lucruri.
Sursă: www.sciencealert.com