Ziua Internaţională a Internetului este sărbătorită în fiecare an la data de 29 octombrie, momentul în care, în anul 1969, Charley Kline de la UCLA (California) a încercat pentru prima dată să se conecteze online.
Potrivit site-ului Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor din România /ANISP/, la 29 octombrie 1969, studentul de la UCLA, Charley Kline, a transmis de la un calculator SDD Sigma 7 găzduit în universitate, mesajul format din cuvântul ‘login’ către un calculator SDD Sigma 7 de la Stanford Research Institute, utilizând reţeaua ArpaNet.
La prima încercare, după transmisia primelor două litere, ”l” şi ”o” ale cuvântului ”login”, conexiunea s-a pierdut.
România a intrat în era internetului în 1999, domeniul ”.ro” fiind pentru prima dată alocat unui computer din cadrul ICI – Institutul pentru Cercetări în Informatică.
Două din trei conexiuni de Internet fix din România (67%) permit viteze de cel puţin 100 Mbps – informează ANCOM, arbitrul industriei de Comunicații.
Numărul total al conexiunilor la Internet fix din România a ajuns la 4,8 milioane la finalul anului 2017, înregistrând o creștere anuală de 7%.
Prin intermediul acestora, în 2017 s-a realizat un trafic total de 5,1 milioane de TB, în timp ce consumul mediu lunar per conexiune a fost de 92 GB.
Numărul de conexiuni prin fibră optică aproape s-a dublat (+94%), ajungând la 1,1 milioane. De altfel, majoritatea conexiunilor de Internet fix (67%) permit viteze de cel puțin 100Mbps, 11% între 30-100Mbps, 13% între 10-30 Mbps, doar 9% fiind conexiuni cu viteze de până în 10Mbps.
Rata de penetrare a internetului fix la 100 gospodării a fost de 58%, în creştere anuală cu 4 puncte procentuale.
În funcție de numărul total de conexiuni la Internet fix la sfârșitul anului 2017, liderul pieţei avea o cotă de piaţă de 49%, principalul competitor 21%, următorul competitor 13%, ceilalți furnizori însumând 17%.
O creștere însemnată, cu peste 13% comparativ cu sfârșitul anului anterior, a cunoscut-o numărul de conexiuni la internet fix din mediul rural, care a ajuns la 1,4 milioane, în timp ce în mediul urban creșterea a fost mai lentă, de 5%, până la 3,4 milioane. Rata de penetrare era de 71% în urban și de 41% în rural.
În acest moment există mai mult de 3,5 miliarde de utilizatori de telefoane mobile în lume, ceea ce reprezintă jumătate din totalul populației. Cota globală a dispozitivelor mobile în activitatea online reprezintă 52,64%. Se estimează că petrecem zilnic 3,5 ore folosind internetul de pe smartphone, iar anul 2018 va vedea, cel mai probabil, o creștere în acest sens.
Nu ne putem imagina viața fără smartphone. 89% din oameni folosesc mobilul inclusiv când urmăresc programe TV. Pentru 88% din turiști, telefonul este cel mai important obiect, fără de care nu își pot imagina călătoria. Cu un singur click într-o aplicație comandăm un taxi, efectuăm plăți, comandăm mâncare sau facem programări. Social Media, jocurile și conținutul video reprezintă cele mai populare zone de interes pentru toți utilizatorii, după cum o arată datele interne Selectivv și alte cercetări în domeniu. Google și Facebook dețin 9 din 10 cele mai utilizate aplicații din lume, potrivit datelor Statista.
Potrivit App Annie, mai mult de 3,5 milioane de aplicații sunt în prezent disponibile pe Google Play, în timp ce Apple App Store are două milioane. Potrivit datelor Statista, ambele magazine virtuale au înregistrat în 2017 197 de miliarde de descărcări, iar până în 2021 acest număr va ajunge la 350 de miliarde. 80% din timpul petrecut pe mobil presupune utilizarea a 20% din aplicațiile instalate. Utilizatorul obișnuit are 5 aplicații preferate și e important să știm că cea mai frecvent utilizată dintre ele e activă 45% din timp, iar a cincea doar 4%.
Din timpul petrecut utilizând Social Media pe telefon, 54% din utilizatorii de Facebook folosesc aplicația pentru a vedea conținut pe site. 87% din veniturile din publicitate afișate pe site sunt generate de platformele mobile. Diferența se remarcă la nivelul utilizatorilor de Twitter și LinkedIn. Chiar dacă 82% din utilizatori folosesc serviciile prin aplicația mobilă, doar 41% sunt activi constant.
Statisticile indică un avantaj din ce în ce mai mare al telefoanelor în ceea ce privește căutările pe Google. Numărul dispozitivelor mobile a depășit jumătate din totalul acestora, iar un procent mare e reprezentat de căutări locale. 88% din oamenii care caută informații despre servicii sau produse în zona în care se află ajung să viziteze o locație dată în 24 de ore.
Cel mai activ grup de utilizatori de smartphone și tablete e reprezentat de oameni cu vârste cuprinse între 18 – 39 de ani. 69% dintre aceștia încep procesul de achiziție pe mobil. 44% folosesc o tabletă pentru a găsi cea mai bună ofertă. 70% declară că, înainte de a cumpăra ceva în maniera tradițională, caută informații despre produs pe telefon. Studiile arată, de asemenea, că 90% din utilizatori folosesc telefonul inclusiv în timp ce se află într-un magazin fizic. În acest timp, 54% compară prețuri, 48% caută informații adiționale, iar 42% caută opinii și review-uri.
Prin urmare, telefoanele au o importanță din ce în ce mai mare în comerț, așa că merită să ne punem întrebarea “Care sunt acțiunile care încurajează utilizatorii să viziteze un anumit magazin și să beneficieze de o anumită ofertă?” Se pare că pentru 57% dintre aceștia, un motiv e reprezentat de cupoanele mobile, iar 76% ar cumpăra dacă ar exista un program de loializare disponibil pe mobil. În 2016, dispozitivele mobile, excluzând tabletele, au generat vânzări în valoare de 60 de miliarde de dolari. Această sumă reprezintă doar o mică parte din suma de 1,05 trilioane de dolari din vânzările tradiționale. Se estimează că acest procent va ajunge la 1,4 trilioane de dolari până în 2021.
Cele mai recente predicții indică faptul că 60% din publicitatea online în 2018 va fi dedicată dispozitivelor mobile, acest trend confirmând importanța campaniilor de mobile marketing în strategia companiilor. Specialiștii Selectivv recomandă companiilor strategii adaptate, cu suportul cărora să ajungă la utilizator acolo unde acesta petrece cel mai mult timp.