Învățământul universitar, orientat spre cerințele pieței muncii

Ministerul Educației, condus de Ligia Deca, a aprobat primele cursuri universitare de licență în sistem dual.

Astfel, 18 astfel de programe derulate de universități de prestigiu și parteneri economici vor pregăti studenții atât teoretic, cât și practic, direct în mediul profesional.

Inițiativa formează tinerii pentru cerințele reale ale sectorului profesional și întărește legătura dintre mediul academic și cel economic.

„Dezvoltarea învățământului dual reprezintă o prioritate pentru Ministerul Educației. Începând cu anul școlar 2029-2030, învățământul tehnologic la nivel preuniversitar se va desfășura exclusiv în sistem dual. Astfel, toți elevii de la liceele tehnologice vor beneficia de această formă de pregătire practică. În mod similar, prin Legea învățământului superior, ruta duală devine completă, oferind un parcurs educațional integrat de la liceu până la universitate, orientat spre pregătirea practică și adaptarea la cerințele angajatorilor.”, spune Ligia Deca, ministrul Educației.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *