Sârmă neghimpată s-a făcut încă din anul 400 d.H. Fierul încins era tras prin matriţe pentru a se obţine bucăţi scurte de sârmă netedă de diferite grosimi. Prin a doua jumătate a secolului al XlX-lea, tehnologia fabricării sârmei se dezvoltase până la punctul în care se putea cumpăra sârmă de bună calitate cu diferite diametre şi la aproape orice lungime. În jurul anului 1870, sârma era adeseori folosită pentru îngrădirea fermelor, cu câte două sau trei toroane fixate din loc în loc pe pari de lemn. Acest gen de gard era util pentru delimitarea proprietăţii, dar nu ţinea la distanţă animalele rătăcitoare.
În prerii, fermierii care voiau să-şi îngrădească parcelele de teren arabil aveau dificultăţi din cauza cirezilor uriaşe de vite, pe jumătate sălbatice, care hoinăreau în căutarea ierbii. Unde erau îngrădiri, cowboy-ii aţâţau vitele şi le făceau să calce în picioare atât gardurile, cât şi recoltele. Erau deceniile supremaţiei vitelor.
Soluţia a venit de la un profesor de şcoală din New York care în 1843 şi-a cumpărat o fermă în Dekalb, în Illinois. Numele lui era Joseph Farwell Glidden. La un târg din partea locului a văzut o încercare de a ţine vitele la distanţă. Era o grindă de lemn din care ieşeau, din loc în loc, cuie ascuţite, inclusă într-un gard de sârmă convenţional. Glidden s-a gândit cum putea face ceva mai bun. Dorea ceva care să înţepe vita destul de tare pentru a o determina să facă cale-ntoarsă, fără însă a răni grav animalul. În final a meşterit o sârmă metalică răsucită, ascuţită la fiecare capăt şi legată din loc în loc pe un gard cu două rânduri de sârmă răsucite la rândul lor.
Glidden şi-a brevetat strălucita invenţie în 1874. Proprietarii de cirezi s-au opus cu înverşunare noii invenţii, înţelegând că putea însemna sfârşitul hoinărelii nerestricţionate a vitelor. Dar fermierii de pe tot cuprinsul preriilor au început să folosească sârma ghimpată pentru a-şi proteja recoltele – şi metoda a fost foarte eficientă. O sută de ani mai târziu a fost inventată o formă şi mai neplăcută de sârmă ghimpată, denumită „sârma-brici”; este cea care se pune în mod obişnuit în role nesfârşite deasupra zidurilor închisorilor.
