Ioan Popa a câștigat un al treilea mandat de primar la Reșița. Acesta a câștigat în mod categoric cu un procent de aproape 70%, devansându-și cu mult contracandidații. Ioan Popa a transmis un mesaj reșițenilor:
„Dragi reșițeni,
Votul dumneavoastră mă onorează și mă obligă în același timp! Scorul categoric obținut, pentru primărie în primul rând, iar apoi pentru consiliul local, este dovada că proiectele și acțiunile noastre au fost apreciate de comunitatea noastră.
Nu vă ascund faptul că este o victorie dulce-amară, pierderea partenerului de la consiliul județean, punând în dificultate proiectele demarate în parteneriatul dintre cele două instituții. Mă refer în primul rând la realizarea noului spital județean.
Sper că noua majoritate ce se va forma să ducă la bun sfârșit acest proiect atât de important pentru Banatul de Munte! Cât privește activitatea noastră curentă, motoarele sunt turate și ne continuăm drumul! Încă o dată, mulțumiri tuturor celor care ne-au purtat pe brațe spre victorie!”, a scris Ioan Popa pe pagina sa de socializare.
Alte articole din aceeași categorie
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin a anunțat faptul că sunt disponibile aproape 90 de noi locuri de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin a anunțat faptul că angajatorii au pus la dispoziție pentru...
CSM Reșița, eliminată din Cupă de Hermannstadt!
CSM Reșița a disputat un meci important din sferturile Cupei României, cu AFC Hermannstadt Sibiu, pe teren propriu. Aventura...
Compartimentul Impozite şi Taxe se mută la sediul Transport Urban Resita!
IMPORTANT - Se RELOCHEAZĂ birou de Impozite și Taxe din GOVÂNDARI...
Un punct transformat după un penalty, în minutele de prelungire
CSM Reșița s-a întors acasă cu o remiză de la Voluntari. S-a jucat în condiții de iarnă, pe ninsoare, CSM Reșița, obținând...
Biroul de Impozite și Taxe din Govândari funcționează la noul sediu- Sediul Transport Urban Resita!
Biroul de Impozite și Taxe din Govândari s-a mutat într-o nouă locație. Compartimentul Impozite şi Taxe s-a mutat...