Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița a fost solicitată să intervină pentru asanarea unui element de muniție rămas neexplodat din timpul conflictelor armate, descoperit de un cetățean în timpul unor lucrări agricole, pe raza localității Zorlențu Mare.
Specialiștii pirotehnici au identificat elementul ca fiind un proiectil perforant calibru 100 mm, pe care l-au ridicat, transportat și depozitat în condiții de siguranță, în vederea distrugerii lui ulterioare.
În ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca tragedii, atrag atenția pirotehniștii.
La găsirea elementelor de muniţie rămase neexplodate, cetățenii au obligaţia să anunțe de urgență, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgență profesioniste. Totodată, acestea nu trebuie atinse, lovite sau mişcate, fiind interzisă de asemenea comercializarea lor prin centrele de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase. O atenţie deosebită trebuie acordată şi educării preventive a copiilor, în vederea conştientizării pericolului la care se pot expune atunci când nu respectă aceste reguli.