Atunci când te gândeşti la Crăciun îţi vine automat în minte mirosul cetinei de brad, aroma cozonacilor proaspăt scoşi din cuptor şi bineînţeles, clinchetul vesel al clopoţeilor şi glasul temerarilor colindători care înfruntau frigul pentru a vesti naşterea Mântuitorului. Colindele nu sunt însă un obicei strict românesc.

Colindele au fost cântate pentru prima oară în Europa cu mii de ani în urmă, dar ele aveau o însemnătate diferită de cea pe care o îmbracă astăzi. Erau cântece păgâne, evocate în perioada serbărilor Solstiţiului de iarnă, pe care oamenii le celebrau dansând în jurul focurilor şi monumentelor de piatră.

Şi pe teritoriul ţării noastre colindele au avut iniţial un scop ritualic, acela de urare pentru fertilitate şi belşug. Obiceiul era legat de începutul noului an agrar ori de finalul său (primăvara, respectiv toamna).

Un alt scop des întâlnit al colindelor era şi acela de alungare a spiritelor rele şi de invocare a sufletelor celor trecuţi în nefiinţă. Pe această cale, colindele urmăresc funcţia sărbătorilor păgâne ale saturnaliilor (veneratori ai zeului Saturn). În timp însă, semnificaţia iniţială a colidelor a păstrat numai atmosfera sărbătorească, de ceremonie şi urare.

Colindele au caracterul unor cântece tradiţionale, cu tente folclorice, urări epico-lirice, legate de obiceiul precreştin ar datinei colindatului. Ele se cântă în preajma Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, având versiuni diferite, în funcţie de regiuni şi graiuri.

Astăzi, colinda a căpătat, mai degrabă, caracterul aşa-numitelor „cântece de stea”, obişnuite de Crăciun şi Bobotează, vizând în firul lor narativ Viflaimul, Irozii şi subiectele creştine.

În România, precum şi în alte ţări de rit creştin răsăritean, unde închinarea magilor e sărbătorită deodată cu Crăciunul, umblatul cu steaua are loc în seara de Crăciun, pe când în ţările cu rituri apusene, unde închinarea magilor e sărbătorită de Bobotează, se umblă cu stea în ajunul acestei sărbători.

Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. De asemenea, colindele „O vino azi, Emanuel”, scris în secolul al XII-lea şi „Cântecul Mariei”, cântat mai ales în bisericile catolice şi conceput în Evul Mediu cu versuri extrase direct din Evanghelia după Luca, sunt două dintre cele mai vechi cântece christice.