Focarul de Pestă Porcină Africană din județul Timiș nu afectează județul Caraș-Severin, spun reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
În Timiș, mai exact la o fermă din Parța, acolo unde a fost confirmat focarul de pestă porcină africană, cele aproape 40.000 de animale vor fi neutralizate, iar autoritățile au identificat terenul unde se va realiza îngroparea acestora.
De asemenea, s-au luat deja măsuri pentru combaterea răspândirii acestei boli.
În Caraș-Severin nu există la ora actuală focare de pestă porcină africană.
Însă, autoritățile spun că, la porcii mistreți, din 2020 și până în prezent, au fost diagnosticați pozitiv peste 200 de mistreți din peste 40 de fonduri cinegetice, iar în momentul de față nu există niciun vaccin sau tratament împotriva acestei boli.
Pesta Porcină Africană nu afectează sănătatea omului, dar are un impact major asupra vieţii social-economice.