Jupiter se află în „opoziție” azi, putând fi observată pe cer în cursul nopții

La fiecare 13 luni, Jupiter se află în „opoziție”, adică se află cel mai aproape de Pământ, la o distanță de „doar” 619,5 milioane de kilometri. Astfel, Jupiter, Terra şi Soarele vor fi pe aceeaşi linie. Deoarece este luminată de către Soare, Jupiter va fi mai strălucitoare decât în orice altă perioadă a anului, fiind vizibilă întreaga noapte.

Nu doar cea mai mare planetă din Sistemul Solar este vizibilă, ci și patru dintre cei 79 de sateliți cunoscuți ai săi. Este vorba de Io, Europa, Callisto și Ganymede, sateliții naturali ai lui Jupiter cunoscuți și sub numele de sateliții galileeni deoarece au fost descoperiți de Galileo Galilei în ianuarie 1610.

Momentul în care Jupiter ajunge la opoziție are loc în 14 iulie la ora 11:00 (ora României). Chiar dacă opoziția are loc ziua, a cincea planetă de la Soare și cea mai mare din Sistemul Solar va putea fi văzută pe cer în cursul acestei nopți.

Cum o puteți vedea? Foarte simplu: priviți înspre răsărit în jurul orei 22-23 și veți vedea o stea „enormă” care nu pâlpâie. V-ați prins, este Jupiter!

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *