Dacă ai fost vreodată un fan al filmului de animație Ștrumpfii, vei recunoaște imediat faptul că Juzcar, satul spaniol din regiunea Andaluzia, pare desprins direct dintr-un scenariu cu simpaticele creaturi. Satul andaluz din Málaga, Spania, se află într-o zonă plină de castani cu 250 de locuitori. În anul 2011 au decis să picteze toate clădirile în albastru, inclusiv biserica și primăria. A fost ales de Sony Pictures pentru a lansa filmul „Ștrumfii 3D”.
„De când suntem albaștri, am calculat aproximativ 210.000 de turiști. După doi ani, încă reprezentăm o atracție turistică”, a declarat primarul din Júzcar, David Fernández.
Sony Pictures le-a promis locuitorilor că se ocupă de refacerea culorii albe a clădirilor, dar ei au decis să le lase albastre datorită beneficiilor economice pe care le obțin din turism.
WWF, Sony Pictures și autoritățile locale vor reîmpăduri zona cu copaci specifici locului.
Primarul din Júzcar recunoaște că ștrumfii au presupus un moment-cheie pentru localitate și pentru locuitorii săi și declară că „viitorul are acum o altă culoare, cu așteptări mai mari”. Acum au experiență și sunt pregătiți să primească fluxurile de vizitatori.
Pe lângă pictarea în albastru a tuturor clădirilor, s-au deschis opt puncte comerciale: magazine de cadouri și suveniruri, un restaurant, o ceainărie, o tavernă cu produse tradiționale și o cofetărie.