După o relație cu suișuri și coborâșuri, ba chiar și o despărțire, Katy Perry (34 de ani) și Orlando Bloom (42 de ani) s-au logodit. Vestea cea mare a fost dată chiar de mama solistei, care a dezvăluit pe rețelele sociale că cererea în căsătorie a avut loc chiar de Valentine’s Day.
La scurt timp, și cele două vedete au confirmat informația pe Instagram, unde le-au arătat fanilor și inelul de logodnă, unul cu totul deosebit, cu trimitere la numele de familie al actorului: Bloom – înflorit, exact ca o floare cu pietre prețioase. Iar prețul a fost pe măsură. În presa de peste Ocean se vehiculează că actorul a scos din buzunar 5 milioane de dolari pentru logodnica sa.
Lacrimile nu au lipsit, căci solista a fost luată prin surprindere de gest și de cadrul romantic pregătit de cel care-i va deveni soț în curând: o arcadă de flori și zeci de baloane în formă de inimă.
Artista a adus de curând în discuție iubirea obsesivă alături de Anton Zaslavski, cunoscut sub numele de scenă Zedd, muzician, producător muzical și DJ rus-german. Noul single al celor doi se numește ”365” și vine împreună cu un videoclip SF, în care Katy Perry este un robot îndrăgostit până peste cap de partenerul ei.
“Katy și cu mine ne cunoaștem de ceva timp și în vreme ce eram în turneu împreună vara treecută în Australia, am început să scriem muzică împreună. După ce s-a terminat turneul și ne-am aliniat și mai bine la aceleași idei muzicale, am continuat să lucrăm împreună și atunci a început să se contureze “365”. Pe măsură ce ne apropiam de finalizarea piesei, înțelegeam că am reaușit să facem ceva special. Îmi place foarte mult cum sună Katy pe această piesă. Sunt foarte entuziasmat să le împărtășesc fanilor melodia”, a declarat Zedd pentru Variety.
“Am fost foarte fericită să-l am alături de mine pe Zedd în turneul ”Witness” de anul trecut. În timpul liber pe care l-am avut am început să discutăm despre muzică, iar asta a condus la realizarea acestei piese speciale. Sunt bucuroasă că am colaborat cu un om atât de talentat și modest”, a adăugat Katy Perry.
”365” este primul single pe anul 2019 pentru ambii artiști. Katy Perry a fost prinsă cu promovarea albumului ”Witness”, lansat în 2017, iar Zedd a lucrat anterior cu Shawn Mendes pentru remixul piesei ”Lost In Japan” și cu Maren Morris și Grey pentru hitul “The Middle”, nominalizat la trei premii Grammy.