Kylie Minogue a lansat „Say Something”, primul single de pe viitorul album, „Disco”

„Disco” este cel de-al 15-lea album de studio al artistei australiene și va fi lansat pe 6 noiembrie. Indicii despre noul album au fost oferite pentru prima dată în urmă cu câteva luni, când artista a dezvăluit pentru The Independent că lucrează la un nou disc în timpul izolării.

„Am fost foarte ocupată, am creat un studio în casă (adică în camera de zi) și am învățat atât de multe despre înregistrarea la distanță. A fost dificil pentru toată echipa, deoarece au existat o serie de obstacole tehnice, dar sunt recunoscătoare să pot continua să lucrez la album în acest fel”, spunea Kylie Minogue la vremea respectivă.

„Say Something” este compusă de Jon Green, Richard „Biff” Stannard, Ash Howes și Kylie Minogue. Vești despre acest single au fost dezvăluite acum mai bine de două săptămâni, când artista de 52 de ani a postat un mesaj „criptic” pe site-urile sale de socializare.

Acum, fanii se pot bucura și de o poveste vizuală care să acompanieze piesa. Videoclipul este regizat de Sophie Muller și prezintă o călătorie intergalactică, plină de strălucire și cu elemente psihedelice. Călare pe o statuie aurie, Kylie Minogue este fermecătoare și ne invită să luăm parte la universul colorat și disco al piesei.

„Disco” va fi primul album al cântăreței de la „Golden”, LP-ul cu elemente country, ce a fost lansat în 2018, și al 15-lea album de studio de la lansarea discului de debut, „Kylie”, în 1988.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *