În fiecare an, pe 23 aprilie, lumea creştină îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinţi creştini. A urmat cariera militară şi a ajuns comandant în armata împăratului Diocleţian.
În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toţi creştinii erau obligaţi să se lepede de credinţa în Hristos şi să se închine zeilor. Sfântul Gheorghe, pentru că nu a vrut să se jertfească zeilor, a fost condamnat la moarte prin decapitare în urmă cu 1711 ani, într-o zi de 23 aprilie.
Conform Ministerul Administraţiei şi Internelor, peste 900 de mii de români îşi sărbătoresc astăzi, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe onomastica. Potrivit statisticilor existente la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, dintre românii sărbătoriţi, peste 750 de mii sunt bărbaţi, iar 180 de mii femei. Majoritatea românilor care îl au ca patron spiritual pe Sfântul Mare Mucenic poartă numele de Gheorghe, George, Gheorghiţă şi Ghiţă, iar femeile care îşi sărbătoresc onomastica se numesc Georgeta, Georgiana, Geta, Gina şi Ghiţa. În acest an ziua Sfântului Gheorghe este înainte de duminica Floriilor, într-o zi de post, când nu se pot organiza petreceri.