La mulți ani, Ducu Bertzi!

Ducu Bertzi (n. 21 septembrie 1955, Sighet) este un cantautor şi folkist român.

În paralel cu şcoala generală, a studiat opt ani chitara la şcoala de muzică din Sighet. Din clasa a noua, împreună cu un grup de prieteni, a înfiinţat grupul Mi bemol rock. Cu această formaţie, Ducu Bertzi cânta, la serile de dans ale liceului, piese româneşti şi din repertoriul unor formaţii la modă. Treptat, a renunţat la chitara electrică în favoarea celei acustice, cauza fiind de natură tehnică (lipsa unor staţii de amplificare şi a instrumentelor de calitate).

Existenţa unui cenaclu literar din localitate l-a atras, Bertzi descoperind aici muzica poeziei. La primul festival de poezie şi muzică de la Sighet (1973), Bertzi a câştigat marele premiu… o valiză. Debutul pe o scenă recunoscută a avut loc în 1976 la Baia Mare, în cadrul manifestărilor organizate de Cenaclul Flacăra, unde a activat până în 1985.

Până la sfârşitul anului, Ducu Bertzi participa săptămânal la manifestările folk organizate în stagiunea de spectacole a Casei Studenţilor. Paralel cu genul care l-a consacrat, a devenit în scurt timp membru permanent al grupului Coral SONG, sub bagheta regretatului Ioan Luchian Mihalea. Activitatea concertistică a acestei formaţii corale i-a oferit lui Bertzi posibilitatea de a fi remarcat atât în calitate de membru al corului, cât şi ca solist de muzică folk. Prima înregistrare audio a fost realizată la Radiodifuziunea Română în noiembrie 1979, cu titlul Când s-o-mpărţit norocu’. Au urmat alte imprimări şi aproximativ 1200 de spectacole. După o perioadă în care muzica folk a intrat într-un con de umbră, în 1986, Ducu Bertzi a continuat să înregistreze noi piese, dintre care cele mai cunoscute s-au transformat în şlagăre: Şi de-ar fi; Floare de colţ; M-am îndrăgostit numai de ea; Suflet fără chei; Omul pădurii. A fost invitat în studiourile Televiziunii Române pentru filmarea acestora.