La mulţi ani, P!nk!

Alecia Beth Moore (n. 8 septembrie, 1979), cunoscută sub numele de scenă Pink (uneori scris P!nk), este o cântăreaţă câştigătoare a două premii Grammy care a devenit celebră în 2000 datorită albumului Can’t Take Me Home. Al doilea ei album, M!ssundaztood a devenit cel mai bine vândut din cariera sa. Spre deosebire de primul, care a avut influenţe R&B, M!ssundaztood a fost orientat mai mult spre pop rock. Al treilea material discografic, Try This, nu s-a bucurat de un succes la fel de mare ca anteriorul. După o pauză, Pink s-a reîntors pe scena muzicală cu albumul I’m Not Dead (2006) care s-a comercializat în peste 1,5 milioane de exemplare numai în Statele Unite. În total, Pink a vândut peste 29 de milioane de unităţi ale albumelor ei în toată lumea. Al cincilea album, Funhouse, a fost lansat în octombrie 2008.

Este recunoscută prin simţul ei vestimentar neconvenţional şi glasul său puternic. P!nk a fost clasată pe locul 12 în UK Music Hall of Fame pentru primii ani ai secolului al XXI-lea. Calităţile ei vocale au fost comparate cu cele ale lui Janis Joplin, considerată de P!nk unul dintre idolii săi. În septembrie 2013 Pink a fost desemnată Femeia Anului 2013 de către revista Billboard, după ce artista americană a reuşit să ajungă în acest an pentru prima oară pe primul loc în topul Billboard al albumelor.

Pink s-a născut în Doylestown, Pennsylvania, tatăl ei James Moore fiind veteran al războiului din Vietnam, iar mama ei, Judy Kugel, asistentă. Din partea tatălui are origini germane şi irlandeze iar din partea mamei lituaniene evreieşti. Pink se numeşte singură „Evreică-irlandezo-germano-lituaniană”. A crescut în Doylestown, Pennsylvania, unde a frecventat liceul Central Bucks West High. Tatăl îi cânta melodii la chitară şi cu vocea, astfel Pink şi-a dorit de mică să devină un star rock. În timpul liceului, Pink s-a alăturat primei sale formaţii, numită Middleground, care însă nu a devenit cunoscută decât pe plan local. Aceasta a declarat că cel mai mult au influenţat-o Janis Joplin, Steven Tyler, Bad Religion, Mary J. Blige, Bob Marley, Billy Joel, Indigo Girls, Don McLean şi The Notorious B.I.G.

Pink şi-a dezvoltat vocea devreme. Cu toate că a fost sănătoasă la naştere, a început să sufere de astm de mică. Când era adolescentă, Pink a început să compună versuri despre sentimentele ei, mama ei zicând despre acestea: „primele ei versuri erau întotdeauna foarte introspective.”

Pink l-a cunoscut pe motocicistul de specialitate Carey Hart în 2001, la jocurile X în Philadelphia. În 2005 cântăreaţa l-a cerut pe Hart în căsătorie între tura 2 şi 3, scriind pe o tablă „te căsătoreşti cu mine?” şi pe cealaltă parte „vorbesc serios”. S-au căsătorit în Costa Rica pe 7 ianuarie 2006. Melodia „So What” este despre relaţia lor şi începutul unui divorţ. Carey a apărut în video. Nu au finalizat divorţul, iar Carey a confirmat în martie 2009 că vor încerca să lucreze la relaţie. Pe 5 februarie 2010 Pink a confirmat că ea şi sotul ei, Carey, s-au împăcat. A admis şi că despărţirea a învăţat-o să nu mai încerce să îl schimbe şi a învăţat-o să lucreze mai mult la căsătorie. Pink a confirmat faptul că era însărcinată, în noiembrie 2010, după ce a fost fotografiată purtând o rochie pentru femei gravide şi a fost felicitată pe Twitter de un prieten. Ea a anunţat ulterior pe Twitter naşterea fetiţei ei, Willow Sage Hart, în iunie 2011.

Sursa: wikipedia

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *