Andrei Tiberiu Maria, cunoscut sub numele de scenă Smiley, este un cântăreț, compozitor, producător, prezentator și actor român, fost membru al trupei Simplu. Artistul a început și o carieră solo, iar în 2008 și-a lansat primul album – „În lipsa mea”.
Andrei s-a născut pe data de 27 iulie 1983 în Pitești, județul Argeș. Într-un interviu, acesta declara că în copilărie a fost un băiețel agitat, care nu putea sta locului o clipă. Totul a decurs „normal” până la vârsta de zece ani, când plăcerea lui Andrei de a asculta muzică s-a transformat în plăcerea de a cânta.
În anul 2001, CRBL avea să-i propună lui Andrei să facă parte din trupa Simplu, după ce inițial încercase să obțină un loc în formația Akcent. Deși propunerea a venit din partea unui membru al trupei, Smiley a dat proba la casa de discuri Roton. Ca membru al formației, Andrei a fost nevoit să învețe să danseze. Datorită atitudinii sale joviale, Andrei a primit porecla de „Smiley”, poreclă pe care o folosește în prezent ca nume de scenă.
De-a lungul timpului, Smiley a ajuns în atenția publicului, atât ca solist al trupei Simplu, dar și ca artist solo. Albumul său de debut („În lipsa mea”) a fost premiat cu un disc de aur și a primit distincția ”Best album” la Romanian Music Awards.
Alături de Simplu, Smiley a lansat cinci albume, toate premiate cu discuri de aur: Oare știi (2002), Zece (2004), RMX Simplu (2006), Simplu Best Of (2006), Oficial îmi merge bine (2006).
În 2008, Smiley și Simplu au câștigat premiul „Best show” pentru „Istoria Dansului”. Tot în același an, Smiley și-a lansat primul său album solo, În lipsa mea, album care a fost premiat cu un disc de aur și cu distincția „Best album” la Romanian Music Awards.
Primul single de pe album, „În lipsa mea”, a fost declarat „Best song” și i-a adus acestuia premiul de „Best solo artist”. În 2010 a lansat cel de-al doilea album din carieră, Plec pe Marte, pentru care a primit distincția „Best Pop Dance Album”.
În 2011, Smiley a lansat „Dream Girl”, cântecul care pentru 6 săptămâni consecutive (potrivit Mediaforest România) a ocupat primul loc în clasamentele muzicale. Tot în 2011, la Romanian Music Awards, Smiley a fost desemnat „Best Male” și „Best Pop” artist.
În 2012, artistul a lansat discul single „Dead Man Walking”, care l-a transformat pe acesta în cel mai difuzat cântăreț la radio și televiziune, conform datelor furnizate de site-ul Mediaforest.ro. De asemenea, a lansat și „Cai verzi pe pereți”, împreună cu Alex Velea și Don Baxter.
Videoclipul piesei „Dead man walking” a fost o premieră mondială, Smiley devenind primul artist care folosește într-un clip elemente de realitate augmentată. Evenimentul de lansare a fost special și a avut loc în luna mai 2012 într-o sală de cinema, în prezența a peste 300 de persoane.
În iunie 2012, Smiley a câștigat premiile pentru „Best Producer” și „Best Website”, la gala Romanian Music Awards de la Craiova.
În 2013 Smiley a câștigat premiul ”MTV Europe Music Award for Best Romanian Act”.
Succesul ca artist pop i-a permis colaborarea cu numeroși artiști români, iar în 2009 și-a fondat propria casă de producție, HaHaHa Production. Ea corespunde mult cu numele de scena a artistului.
În 2016, proiectele susținute de Smiley sunt: Cabron, Sore, Radio Killer, Don Baxter, Feli, SHOT, Silviu Pașca, Paul Damixie și Jazzy Jo.
De asemenea, Smiley a mai produs șlagăre și pentru alți artiști români: Morandi, Puya, Delia, Wanda, Zero, Elena Gheorghe, CRBL, Anda Adam, Andreea Bănică, Mandinga, Loredana, Andra, Corina, Cream, Emanuel. De asemenea, artistul a produs muzică pentru cântăreața de origine italiană In-Grid și pentru rapperul american Sway.
Sursa: wikipedia