Lino Golden și JO își unesc vocile pentru prima dată și lansează o piesă emoționantă, „Ultimul dans”

Lino Golden și JO își unesc vocile pentru prima dată și lansează „Ultimul dans”, o piesă emoționantă ce promite să îți rămână întipărită în minte chiar de la primul play.

Cu muzica și versurile compuse de Lino Golden, alături de Mario Fresh și RENVTØ, „Ultimul dans” este o călătorie muzicală captivantă din care nu lipsesc pasiunea, durerea și iubirea.

„Mi-am dorit foarte mult, în ultima vreme, o colaborare care să fie cu totul diferită față de tot ceea ce am lansat până acum. „Ultimul dans” este chiar piesa la care nu s-ar fi așteptat nimeni, cred eu. Îi mulțumesc lui JO pentru că a acceptat să facă parte din proiect și pentru că și-a pus tot talentul în a transmite mesajul piesei. Sperăm ca oamenii să se regăsească în mesajul piesei”, a spus Lino Golden.

JO a adăugat:

„Îl consider pe Lino unul dintre cei mai talentați artiști din generația nouă, o persoană muncitoare, alături de care îmi doream de mult timp să colaborez. Mă bucur că am reușit să facem asta odată cu „Ultimul dans”, o piesă pe sufletul meu, în care cred foarte mult și pe care am simțit-o de la primele acorduri. Fiind un om al poveștilor, m-a bucurat enorm întreg rezultatul clipului care reușește să transmită exact ideea piesei. Îmi doresc ca <> să vindece cât mai multe suflete rănite din dragoste și să ajungă la fiecare gol lăsat de povești asemănătoare”.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *