Polițiștii cărășeni continuă acțiunile pentru depistarea celor care conduc autovehicule sub influența alcoolului și a drogurilor, prevenind astfel accidentele rutiere produse din această cauză.
Astfel, un bărbat de 30 de ani, care se afla la volanul unei mașini, pe o stradă din Oravița, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru una dintre substanțe.
Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.
În aceeași noapte, o femeie de 54 de ani din București a fost oprită pentru control în localitatea Valeapai. Ce au descoperit polițiștii a fost că femeia avea dreptul de a conduce suspendat, iar că plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale autoturismului figurau atribuite unui alt autoturism, autoturismul în cauză fiind de fapt neînmatriculat.
În acest caz, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
Tot în aceeași zi, polițiști din Anina au oprit pentru control, pe strada Uzinei, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani.
Pasageri erau 3 tineri, de 15, 20 și 21 de ani, iar în mașină au fost găsite și ridicate o țigaretă confecționată artizanal, conținând materie vegetală de culoare verde-oliv, un rest de țigaretă din același tip, ars, precum și o rolă cu foițe și filtre folosite la confecționarea țigaretelor.
Tânărul șofer a fost testat cu privire la consumul de substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ, iar toate materialele găsite au fost confiscate.
Cu câteva ore mai devreme, polițiștii din Reșița au depistat pe strada Scorușului, un tânăr de doar 18 ani care conducea un motociclu neînmatriculat, fără a deține permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest, acesta avea o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice, însă acesta a refuzat să-i fie recoltate probele.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și refuzul de la prelevarea mostrelor biologice.
Polițiștii cărășeni continuă activitățile din competență, pentru siguranța comunității.